Live acumNeatza cu Razvan si Dani
Prime Time 20:00Poftiti pe la noi: Poftiti la munca (r)

Doi cetățeni unguri, suspectați că au omorât cu bestialitate două femei în Satu Mare! Cum le-au păcălit să îi lase să intre în casă?

O dublă crimă a adus groaza într-un sat din județul Satu Mare. Două femei, vecine, au fost găsite fără suflare. Principalii suspecți ai polițiștilor sunt doi cetățeni unguri. Cum le-au păcălit criminalii pe cele două să îi lase în casă?

Dubla crimă în Satu Mare

Presasm.ro

Update marți, 10 decembrie, ora 21:22: Potrivit Presasm.ro, criminalii celor două femei ar fi fost prinși. Este vorba despre doi cetățeni unguri, care au intrat în locuință pretinzându-se vânzători ambulanți.

O femeie a fost cea care a sunat la 112. Aceasta, rudă cu una dintre victime, le-a văzut trupurile neînsufleţite de pe geamul casei. A încercat să intre în locuință, dar nu a reușit.

Potrivit sursei citate, cei doi suspecți de crimă au fost prinși de polițiști în trafic. Este vorba despre doi bărbaţi din localitatea Debrecen, Ungaria.

Pentru a intra în casa în care se aflau cele două femei, aceştia s-au dat drept comercianţi ambulanţi care intenţionau să vândă plăpumi. Cel mai probabil, cele două au fost atacate în momentul în care femeia a încercat să le plătească produsul achiziţionat.

Știre inițială:

„Marţi, am fost sesizaţi prin numărul 112 despre două persoane decedate în Bârsăul de Sus, este vorba despre două femei găsite într-o locuinţă. Echipa de cercetare care s-a deplasat la faţa locului a stabilit, din primele cercetări, că există suspiciuni de omor, astfel că s-a deschis un dosar penal. Ancheta este condusă de un procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Satu Mare, Florentina Nagy.

Potrivit informațiilor oferite presei de procurorul Marius Iancu, purtătorul de cuvânt al al Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, la fața locului a fost trimis un procuror ce va stabili în ce împrejurări și-au pierdut viața cele două femei.

„Trupurile celor două femei prezintă leziuni, existând suspiciunea de omor în ambele cazuri”, a precizat Iancu.

Primarul comunei Bârsău, Traian Ciurdaş, susţine că cele două femei, cu vârste de 53 şi 65 de ani, erau vecine şi că, în momentul în care au fost ucise, ele se aflau în aceeaşi casă. Potrivit acestuia, făptaşii ar fi fost prinşi, fiind vorba de doi bărbaţi din Debreţin, Ungaria.