Antena Căutare

Elena Udrea, mesaj din spatele gratiilor despre întâlnirea cu fiica ei. Ce și-ar fi dorit fostul ministru când a văzut-o pe Eva

Pe contul de Facebook al Elenei Udrea a fost publicat un mesaj prin care fostul ministru confirmă că și-a văzut fiica în Penitenciarul de Femei din Târgşor, judeţul Prahova, după 4 luni de „demersuri anevoioase”.

Colaj cu Elena Udrea și fiica ei Galerie
Elena Udrea a confirmat că a fost vizitată în penitenciar de feţita ei, după patru luni de demersuri | Hepta & Facebook

Elena Udrea a declarat că și-ar fi dorit ca fiica ei să fie ferită de publicarea imaginilor de la această vizită. „Pentru că tot s-a aflat ”pe surse” din interiorul penitenciarului, şi chiar în timp real, că am fost vizitată de fetiţa mea, vă confirm că după aproape 4 luni şi un demers anevoios mi-am văzut în sfârşit copilul! Aş fi dorit ca Eva să fie ferită de publicarea imaginilor de la această vizită, poate pentru că eu încă sunt marcată de filmările cu Tibi Ridzi ducându-şi de mânuţe cei doi copilaşi să îşi viziteze mama, acum 6 ani”, a spus Elena Udrea.

Elena Udrea a vorbit în cadrul mesajului publicat pe rețelele sociale de condițiile din penitenciare și de greutățile mamelor care de regulă își pot vedea copiii printr-un geam numit “dispozitiv de protecţie”.

Citește și: Elena Udrea face bani și din închisoare. Cât costă un sejur all-inclusive în stațiunea ei

Elena Udrea a confirmat că și-a văzut fiica în închisoare, „după aproape 4 luni şi un demers anevoios”

La finalul lunii iulie Adrian Alexandrov, tatăl Evei, a povestit că micuța și-a văzut mama după 4 luni. Atunci, cele două au colorat și s-au jucat împreună. Partenerul fostului ministru a explicat că nu a adus-o mai devreme pe Eva la închisoare, pentru că nu voia ca întâlnirea să aibă loc prin geam.

„Dar, dacă tot au fost ştiri despre întâlnirea pe care am avut-o cu fetiţa mea, o să aduc în discuţii o ştire absurdă creată de prevederea legală care face ca un copil să îşi vadă mama aflată în detenţie doar printr-un geam numit “dispozitiv de protecţie”, fără să poată atinge, fără să îi poată sta în braţe, fără să poată simţi iubirea mamei, care îi lipseşte atât de mult.

Cine a putut gândi o tâmpenie ca asta? Prin această regulă, o mamă, condamnată eventual pentru furt din magazine sau pentru vreun abuz în serviciu, are acelaşi regim de primire a vizitelor că un criminal în serie condamnat pe viaţa. Despre ce protecţie poate fi vorba şi a cui când vorbim de întâlnirea unei mame cu copilul ei???

S-au creat momente dramatice, când copii au început să urle şi să lovească cu pumnii şi picioarele geamul care îi împiedica să ajungă la mamele lor. Dacă tot exista o camera special amenajată pentru astfel de întâlniri “mama şi copilul”, de ce nu se permit aceste vizite aici fără să fie nevoie de nenumărate avize, aprobări şi semnături ajungând până la cea a directorului penitenciarului?”, a scris Elena Udrea, sâmbătă pe Facebook.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Elena Udrea a vorbit despre importanța întâlnirilor dintre mame și copii.

„Lăsăţi copiii să îşi poată întâlni mamele, să aibă parte, măcar în cele câteva ore pe luna în care sunt permise vizitele, de îmbrăţisarea lor, să poată sta în braţele lor să simtă iubirea şi alinarea pe care braţele şi săruturile unei mame le aduce. Şi în acelaşi timp, în acest fel ar scădea şi presiunea psihică şi suferinţa pe care o mama în detenţie le resimte tocmai din cauza despărţiri de copii, ceea ce pe unele le face violente, le împiedica se se adapteze, sau chiar le îmbolnăveşte grav.

Dacă tot sunt obligată să mai stau în penitenciar, unde am ajuns printr-un abuz terifiant al unor judecători ai ICCJ, măcar să încep să fac ceva bun pentru cei de aici, condamnate sau angajaţi ANP, ba chiar pentru societate, având în vedere că ce se întâmpla într-un penitenciar afectează direct şi indirect şi societatea”, a mai precizat Udrea.

Citește și: Elena Udrea se topește pe picioare în închisoare. Femeia refuză să mănânce și a slăbit 11 kg. Cum își petrece timpul în pușcărie

Ce spune Elena Udrea despre condițiile din Penitenciare

Elena Udrea a vorbit, de asemenea, despre mâncarea pe care are voie să o primească la pachet, doar o dată pe lună:

„După ce v-am expus această prevedere legală care obligă copiii mici să îşi vadă mamele condamnate, chiar şi pentru un furt din magazine ori un abuz în serviciu, printr-un geam de “protecţie”??? fară să le poată atinge şi fără să le poată simţi iubirea mamei stând în braţele ei, revin cu o altă inepţie legislativă, referitoare la pachetele pe care deţinuţii le pot primi. Legea spune că se poate primi un singur pachet cu alimente, o data pe luna, compus din 10 kg mâncare plus 6 kg de fructe şi legume.

Cum poţi păstra mâncarea 30 de zile??? Mai ales că acum, la 30 de grade afară, mâncarea nu rezistă de pe o zi pe alta, având în vedere că nu există frigidere aici, sau chiar şi iarna este imposibil să păstrezi mâncarea şi mai ales fructele şi legumele pentru o lună întreaga. Şi care este logica acestei reguli??? Cât timp există dreptul la a primi 3-5 vizite pe lună, de ce nu se poate împarţi cantitatea de mâncare pentru a fi primită în transe la fiecare vizită???

Există şi camere cu 16 femei care oricum sunt supra aglomerate. Unde să mai depozitezi şi mâncarea pentru atâtea persoane? Înţeleg că nu se pot îmbunătăţi condiţiile de cazare, cum nu se poate îmbunătăţi nimic în România, dar nişte reguli logice, simple, care să uşureze atât viaţa celor care sunt condamnaţi să stea aici, dar şi a celor care lucrează în penitenciare, poate cineva să gândească ????

E nevoie de o minte luminată şi cu bune intenţii , care să schimbe inepţiile din legea actuală, dar şi că cei aleşi să o aplice şi să îşi dea jos ochelarii de cal că să înţeleagă şi spiritul legii, nu doar litera ei! În România, persoanele cu probleme psihice grave sunt deţinuţi în penitenciare în loc să fie trimise în spitalele de psihiatrie! Ceea ce face ca România să fie continuu condamnată la CEDO pentru condiţiile din închisori, iar de plătit plăteşte fiecare cetăţean din buzunarul propriu.”, a mai scris Udrea.

Elena Udrea a fost condamnată definitiv la şase ani de închisoare pentru luare de mită şi abuz în serviciu în dosarul Gala Bute

Ministrul Muncii anunţă majorări salariale. Ce angajați vor primi bani mai mulți. Marius Budăi: „S-a făcut o analiză a b... Alexandru Arșinel a ajuns să fie abandonat în azil. Maestrul nu a fost vizitat de prieteni:"Este transportat în sca...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x