Live acumFilm: Un sarut de milioane
Prime Time 20:00iUmor (r)

Gheorghe Dincă este acuzat oficial că le-a ucis pe Alexandra și Luiza. Dosarul Caracal conține opt infracțiuni

Este oficial! Procurorul general interimar Bogdan Licu a confirmat că Gheorghe Dincă este acuzat de 8 infracțiuni, printre care uciderea Alexandrei Măceșanu, de 15 ani, și pe Luizeo Melencu, de 19 ani.

Gheorghe Dincă acuzat oficial de opt infracțiuni

Dosarul Caracal conține opt infracțiuni: trafic de persoane, trafic de minori, viol - două infracțiuni, omor calificat - două infracțiuni și profanarea de cadavre sau morminte - două infracțiuni.

Comunicatul integral al Parchetului General:

"În urma examinării rechizitoriului, a dosarului cauzei și a referatelor întocmite de către procurorii din cadrul Secției de urmărire penală și criminalistică și Serviciului de îndrumare și control ce au format colectivul desemnat cu analizarea actelor de urmărire penală, constatând că rechizitoriul întocmit de către D.I.I.C.O.T. în dosarul ,,Caracal” întrunește condițiile legalității și temeiniciei, că au fost respectate dispozițiile legale care garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală este completă și există probele necesare și legal administrate, azi, 15 ianuarie 2020, procurorul general al P.Î.C.C.J., Bogdan Dimitrie Licu a confirmat rechizitoriul.

Prin rechizitoriul confirmat, procurorii D.I.I.C.O.T. au dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului D.G. (Gheorghe Dincă - n.r.) pentru săvârșirea unui număr de 8 infracțiuni (trafic de persoane, trafic de minori, viol – două infracțiuni, omor calificat – două infracțiuni și profanarea de cadavre sau morminte – două infracțiuni) și a inculpatului R.Ș. (Ștefan Risipițeanu - n.r.) pentru săvârșirea infracțiunii de viol.

De asemenea, în cauză au fost dispuse disjungeri, dispunându-se și continuarea cercetărilor in rem sub aspectul comiterii infracțiunilor de complicitate la omor, complicitate la trafic de persoane și trafic de minori.

Confirmarea rechizitoriului de către procurorul ierarhic superior reprezintă o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție".

Citește și:

Dincă, dezvăluiri crunte: Luiza era dezbrăcată și legată, iar eu eram în chiloți. M-au bătut și au plecat toți cinci prin spate". Cine au fost complicii lui Dincă