Live acumNeatza cu Razvan si Dani
Prime Time 20:30Chefi la Cutite

Lacrimi în sala de judecată, unde Gheorghe Dincă le-a vorbit mamei Luizei și Alexandrei. Declarații uimitoare: "Și-a dat masca jos. Spunea adevărul!"

Gheorghe Dincă a ajuns din nou la Tribunalul Olt, acolo unde a fost pus față în față cu familia Luizei Melencu și a Alexandrei Măceșanu, fetele pe care presupusul criminal din Caracal le-ar fi răpit, violat și ucis cu sânge rece.

Ședința în care membrii familiilor au stat față în față cu Gheorghe s-a ținut cu ușile închise. Singurele informații de interior au fost date de avocați și de mama Luizei Melencu, cea care nu înțelege nici acum de ce Dincă nu-și recunoaște vinovăția.

”El e conștient că va fi omorât în pușcărie, dar tot spune că e nevinovat. Când am întrebat unde sunt fetele, el nu spune unde sunt”, a declarat Monica Melencu.

Caracal: Ce s-a găsit în telefonul lui Gheorghe Dincă! Secretul pe care anchetatorii nu l-au menționat

Avocatul Tonel Pop susține că Dincă a fost torturat de când se află în închisoare.

”(Gheorghe Dincă n. red.) a început să spună și a declarat care sunt polițiștii care l-au torturat, cum l-au torturat, când l-au torturat, în ce fel, psihic, a fost torturat și fizic multe ore. Polițiștii respectivi nu făceau parte din anchetă.”, a declarat avocatul Tonel Pop.

”Nu era stăpân pe sine, era destul de emoționat pentru că spunea lucruri teribile, pentru care și-a dat masca jos, și era foarte emoționat pentru că spunea adevărul. Își aducea aminte de momentele în care era torturat”, a mai declarat avocatul, potrivit Antena 3.

Recomandari