Antena Căutare

Imagini SFÂŞIETOARE, în Constanţa. Cu lacrimi în ochi, oamenii îi primesc pe inspectorii DSV în gospodării

În timp ce autorităţile bâjbâie şi nu reuşesc să ia o decizie în ceea ce priveşte despăgubirile, pesta africană continuă să golească gospodăriile oamenilor. În judeţul Constanţa, la Saraiu, toţi porcii au fost sacrificaţi; într-o singură dimineaţă, aproape o sută de capete.

Oamenii sunt disperaţi, pentru că nu vor mai avea ce să taie de Crăciun. Singurul lucru care le-ar mai putea atenua supărarea ar fi ajutorul promis de stat.

Când au auzit că pesta africană a apărut în judeţul Constanţa, sătenii care creşteau mai multe animale au tăiat o parte din ele. Oamenii sunt disperaţi pentru că au pierdut bani dar nu mai au nici carnea pentru iarnă asigurată.

"I-am îngropat. Le-am făcut o groapă mare, i-am îngropat, pe urmă am pus celofan, am pus pamant şi i-am îngropat. Că mie tot ce mi-a murit în viaţă eu numai am îngropat."

Accident teribil produs în urmă cu puțin timp! Două TIR-uri s-au ciocnit frontal! Traficul este complet blocat!... Veşti proaste pentru studenţi! Totul a ieşit la iveală acum, cu puţin timp înainte de începerea noului an...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x