Antena Căutare

România, lovită de fenomene extreme! Meteorologii anunță coduri portocalii şi galbene de vijelii şi ploi în mai multe judeţe, dar și caniculă

România va fi lovită de vreme extremă, în următoarele zile, când se vor înregistra, în anumite zone ale țării ploi torențiale, iar în altele caniculă și disconfort termic accentuat. 

România va fi lovită de vreme extremă, în următoarele zile, când se vor înregistra, în anumite zone ale țării ploi torențiale, iar în altele caniculă și disconfort termic accentuat.

Conform Administrației Naționale de Meteorologie, au fost emise coduri portocaliu și galben de vijelii și ploi în partea de sud a țării. În Buzău, Călărași, Ialomița și Constanța, în schimb, vântul va sufla cu până la 90 de km/h și se vor înregistra și căderi de grindină.

Potrivit unei informări meteo emise marţi, vremea va fi călduroasă, de marţi până joi, iar disconfortul termic accentuat după-amiaza, când pe arii relativ extinse în zonele de câmpie şi podiş indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi.

Zonele din Câmpia de Vest, dar și cele joase de relief vor fi lovite de caniculă.

De asemenea, începând de marţi ora 11.00 până la ora 23.00, în Dobrogea, Muntenia, sudul Moldovei, estul Olteniei, în zona Carpaţilor de Curbură şi Meridionali, precum şi în Munţii Banatului vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată ce se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 25...30 l/mp, potrivit Mediafax.

Manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala pe spaţii mici şi în restul ţării.

De la ora 13.00 până la ora 23.00, în judeţele Buzău, Brăila, Ialomiţa şi Călăraşi, precum şi în zona continentală a judeţului Constanţa vor fi perioade cu intensificări ale vântului cu viteze la rafală, în general, de 80...90 km/h, vijelii, averse torenţiale, frecvente descărcări electrice şi căderi de grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 40 l/mp şi izolat 50...60 l/mp.

Accidentul în care au murit doi tineri proaspăt căsătoriți, surprins de camerele de supraveghere! Iată cum a avut loc im... O femeie care cântărește 222 de kilograme și-a planificat propria înmormântare, de teamă că obezitatea o va ucide: ”Mi-e...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x