Antena Căutare

Institutul Cantacuzino, măsuri în lupta contra coronavirus în România

Coronavirus România. Ministerul Apărării NAţionale (MApN) anunţă că, în perioada 12 - 16 martie, la solicitarea Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, specialiştii Laboratorului infecţii respiratorii virale din Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, au efectuat teste de diagnostic molecular pentru noul Coronavirus.

Potrivit unui comunict de presă transmis, luni seară de MApN, laboratorul Infecţii Respiratorii Virale este acreditat de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii încă din anul 1969 şi este Centru Naţional de Referinţă pentru gripă în România.

”Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” contribuie, alături de celelalte unităţi sanitare, la creşterea capacităţii de diagnosticare a COVID-19 pe teritoriul României”, a transmis MApN.

Potrivit autorităţilor, până luni, la ora 18.00, s-au făcut 3.708 teste la persoane suspecte de infectare cu coronavirus.

Grupul de Comunicare Strategică anunţă, luni, că în prezent există un număr de 1.524 teste pentru diagnosticare moleculară în cele 7 centre de boli infecţioase care au capacitate de diagnostic şi testare. Acestora li se adaugă 10.000 de teste pentru diagnosticare moleculară şi alte 40.000 de teste rapide achiziţionate de compania Unifarm SA, care sunt distribuite săptămâna aceasta către unităţile sanitare, pe bază de comandă.

„Vaccinul probabil că s-a produs”. Alexandru Rafila, noi precizări: cât de eficiente sunt testele rapide COVID-19... Accident mortal în județul Cluj. Un bătrân a fost spulberat de un șofer italian...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x