Antena Căutare

Pasiunea care nu o scoate la pensie. Povestea învățătoarei care străbate zeci de kilometri, din dragoste pentru elevi

Din dragoste pentru ceea ce face, o învățătoare din județul Sibiu, străbate zilnic zeci de kilometri chiar dacă nu este remunerată, pentru a fi alături de elevii ei pe care-i iubește enorm.

Învățătoarea | libertatea.ro

Învăţătoarea Maria Cândea a străbătut zilnic peste douăzeci de kilometri, deși neplătită, până la o şcoală din municipiul Sibiu, timp de trei săptămâni, doar din grijă pentru elevi. Copiii aveau un alt cadru disactic, care a lipsit pe motive medicale, scrie Libertatea.

”Până la urmă, nu toate lucrurile se fac pe bani”, a spus învățătoarea cu 44 de ani de carieră, care a ajuns să le predea și copiilor foștilor săi elevi.

În prezent, dascălul titular al elevilor a ales să se pensioneze după demararea mai multor anchete care verifică certificatele ei medicale. Practic, fosta învăţătoare a celor 21 de elevi din clasa I de la o din Sibiu obişnuia să anunţe conducerea şcolii, aproape în fiecare zi de luni, după ora 8.00, că este bolnavă, copiii rămânând astfel fără cadru didactic. Ei au fost supravegheaţi inclusiv de către femeia de serviciu, secretara şi directoarea şcolii.

Astfel, a fost rugată să vină de acasă, din Sibiel, Maria Cândea, care este pensionată, pentru a le preda copiilor. Aceasta a acceptat să facă naveta zilnic şi să predea fără să fie plătită tot timpul. ”Sigur că am venit neplătită, în perioada în care era concediu iniţial, nu prea mă putea plăti. Îi cunoşteam pe o parte dintre elevi, aveam şi admiraţie pentru colegii mei, pentru directoare, îmi părea rău să se strice prestigiul şcolii. Erau nişte motive. Şi, până la urmă, nu toate lucrurile se fac pe bani”, a declarat învăţătoarea.

Articolul continuă după reclamă

Întrebată de ce a acceptat să vină în primul semestru să predea ştiind că nu poate fi plătită, instituţia de învăţământ trebuind să achite concediile medicale ale fostei învăţătoare, Maria Cândea a spus că doar dragostea faţă elevi a motivat-o.

”Mă gândeam tot timpul la ei. Dimineaţa când ştiam că nu vine, mă gândeam la ei, ce fac copiii aceştia singuri”, spune Maria Cândea.

După clarificarea situaţiei fostei învăţătoare care nu mai are contract de muncă cu şcoala, învăţătoarea pensionată din Sibiel care face naveta la Sibiu, unde este remunerată la plata cu ora pentru că le predă elevilor, scrie aceeași sursă.

Imagini șocante la Arad! Bărbat snopit în bătaie cu peste 50 de lovituri, în plină stradă! Agenții de pază l-au lăsat in... Când sunt Moșii de iarnă și care sunt tradițiile ce trebuiesc respectate. Femeile trebuie să aibe mare grijă! Pot comite...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 9, 26 aprilie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Danielei Condurache
Hello Chef sezonul 9, 26 aprilie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Danielei Condurache Sambata, 26.04.2025, 15:36
Citește și
S-a stabilit data la care Conclavul se întrunește pentru alegerea noului Papă. Ce a anunțat Vaticanul
S-a stabilit data la care Conclavul se întrunește pentru alegerea noului Papă. Ce a anunțat Vaticanul
Kate Middleton și Prințul William sărbătoresc 14 ani de la căsătorie. Prințul și Prințesa de Wales trăiesc o frumoasă poveste de iubire
Kate Middleton și Prințul William sărbătoresc 14 ani de la căsătorie. Prințul și Prințesa de Wales trăiesc... Catine.ro
Vești bune pentru români! Guvernul deblochează angajările în școli. Câte posturi sunt scoase la concurs
Vești bune pentru români! Guvernul deblochează angajările în școli. Câte posturi sunt scoase la concurs
Ținuta de gală a Thaliei a atras toate privirile la un eveniment caritabil. Cum a arătat vedeta
Ținuta de gală a Thaliei a atras toate privirile la un eveniment caritabil. Cum a arătat vedeta Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Cine i-a dat bani Marianei Moculescu să plătească chiria restantă: „Proprietara garsonierei nu m-a mai căutat, ea de acum acționează prin avocat”
Cine i-a dat bani Marianei Moculescu să plătească chiria restantă: „Proprietara garsonierei nu m-a mai căutat,... Libertatea.ro
Donald Trump Jr., la București în cea mai importantă săptămână electorală. Pe cine ar putea susține în alegeri?
Donald Trump Jr., la București în cea mai importantă săptămână electorală. Pe cine ar putea... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!”
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
Anca Țurcașiu, o bunică fericită! Ce a povestit despre nepoțica ei, Zoe, care va împlini în curând un an: „Câtă iubire poate exista în noi…”
Anca Țurcașiu, o bunică fericită! Ce a povestit despre nepoțica ei, Zoe, care va împlini în curând un an:... Elle
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…”... Spynews.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu... BZI
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Ciorbă de lobodă cu omletă și mărar. O rețetă care îți aduce primăvara în farfurie
Ciorbă de lobodă cu omletă și mărar. O rețetă care îți aduce primăvara în farfurie HelloTaste.ro
Moscova amenință o țară NATO că va avea soarta Ucrainei: „Să se uite şi să tragă concluzii”
Moscova amenință o țară NATO că va avea soarta Ucrainei: „Să se uite şi să tragă concluzii” Antena3.ro
Ce planuri are noul șef NASA pentru agenția spațială. Jared Isaacman a fost numit la conducere de către Donald Trump
Ce planuri are noul șef NASA pentru agenția spațială. Jared Isaacman a fost numit la conducere de către Donald... useit
Horoscopul zilei de 30 aprilie 2025. Berbecii sunt împăcați cu sinele. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 30 aprilie 2025. Berbecii sunt împăcați cu sinele. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Angajații Agenției Funcționarilor Publici, răsplătiți cu sporuri pentru condiții de muncă vătămătoare
Angajații Agenției Funcționarilor Publici, răsplătiți cu sporuri pentru condiții de muncă vătămătoare Jurnalul
Radu Ștefan Bănică, mărturisiri despre despărțirea părinților: M-au trimis din țară. Erau zeci de paparazzi în fața blocului..
Radu Ștefan Bănică, mărturisiri despre despărțirea părinților: M-au trimis din țară. Erau zeci de paparazzi... Kudika
Marea de la munte de lângă Bucureşti. Faci doar o oră din Capitală şi te bucuri de plajă, dar şi de mirosul de brad
Marea de la munte de lângă Bucureşti. Faci doar o oră din Capitală şi te bucuri de plajă, dar şi de mirosul... Playtech
Zodia care își iubește mama mai mult decât orice. Legătura de sânge care nu se rupe niciodată
Zodia care își iubește mama mai mult decât orice. Legătura de sânge care nu se rupe niciodată Redactia.ro
Reacția unui turist care a avut ghinionul să prindă blackout-ul în vacanța din Spania:
Reacția unui turist care a avut ghinionul să prindă blackout-ul în vacanța din Spania: "Am trăit multe, dar... Observator
De ce apar constipația și diareea în același timp. Cum se pot preveni aceste două tulburări digestive
De ce apar constipația și diareea în același timp. Cum se pot preveni aceste două tulburări digestive MediCOOL
Cremă de lămâie cu ananas. Un echilibru perfect între acrișor și exotic
Cremă de lămâie cu ananas. Un echilibru perfect între acrișor și exotic HelloTaste
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat” ProSport
Ce se întâmplă în corpul tău dacă mănânci IAURT în fiecare zi. Avertismentul nutriționiștilor privind consumul excesiv
Ce se întâmplă în corpul tău dacă mănânci IAURT în fiecare zi. Avertismentul nutriționiștilor privind... Gandul
Ce a făcut angajata unui fast-food din Plaza România, după ce a aflat că Piedone face controale în zonă. Șeful ANPC a prins-o în fapt!
Ce a făcut angajata unui fast-food din Plaza România, după ce a aflat că Piedone face controale în zonă. Șeful... CanCan
Studiu: Neglijarea în copilărie afectează dezvoltarea memoriei de lucru
Studiu: Neglijarea în copilărie afectează dezvoltarea memoriei de lucru DeParinti
5 lucruri pe care nu le știai despre Inna: Ce studii are și cum își alintă pisica
5 lucruri pe care nu le știai despre Inna: Ce studii are și cum își alintă pisica ZUTV
Google a pierdut un proces antitrust important în SUA. Ce nu mai poate face gigantul tech de acum
Google a pierdut un proces antitrust important în SUA. Ce nu mai poate face gigantul tech de acum UseIT
Chifle Laugenbrot. Rețetă din bucătăria germană
Chifle Laugenbrot. Rețetă din bucătăria germană Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x