Antena Căutare

La doi ani de când băiețelul ei a primit o inimă nouă, minunea s-a repetat şi pentru mami: "Mama lui nu mai avea mult de trăit"

O tânără mamă din Tulcea şi fiul ei au luat viaţa de la capăt după ce au primit, fiecare, câte o inimă nouă. Amândoi sufereau de o boală ereditară şi erau pe listele de aşteptare pentru transplant de cord.

Primul salvat a fost băieţelul de 12 ani, operat în urmă cu doi ani. Iar acum, şi mama lui a primit darul vieţii de la un donator din Maramureş. Povestea familiei i-a impresionat şi pe medici.

Inima a ajuns în 40 de minute din Baia Mare în Mureş, un timp record. Pentru tânăra mamă, era singura şansă la viaţă. Ultimele luni şi le-a petrecut în spital, aşteptând o minune.

"Este vorba de o tânără în vârstă de 29 de ani care era pacientă în evidenţa noastră cu insuficienţă cardiacă de aproximativ 10 ani. Dar cu o evoluţie în ultimii doi ani destul de severă. Era la capătul resurselor biologice şi, sincer, nu ştiu cât ar mai fi avut de trăit", a povestit Horaţiu Suciu, şeful Institutului de Transplant Târgu Mureş

Transplantul de cord a durat patru ore şi jumătate. Pacienta este mama lui Denis, un băieţel de 12 ani care, în 2018, a primit şi el o inimă nouă de la o fetiţă din Oradea, aflată în moarte cerebrală. Denis suferea tot de insuficienţă cardiacă, boală pe care a moştenit-o, cred medicii. Atunci, Marieta a aşteptat cu sufletul la gură pe holurile spitalului.

E oficial, angajații care au copii mici vor beneficia de program flexibil. De când se va aplica legea ... Nu avem autostrăzi, dar vom avea șosele muzicale! Autoritățile au alocat 30 de milioane de lei ca șoferii să asculte &qu...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x