Antena Căutare

Locatarii blocului din Timişoara de unde au murit doi copii şi o femeie, după o dezinsecţie, evacuaţi; ei vor fi duşi la Urgenţe pentru recoltarea de analize medicale

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Timiş au anunţat, luni, că "există suspiciunea unei cauze toxice" în imobilul de pe strada Mioriţei nr. 10 din Timişoara, aflat în Complexul Studenţesc, de unde doi copii, unul de 9 zile şi altul de trei ani, precum şi mama celui de-al doilea, o femeie de 29 de ani, au decedat. Toţi locatarii imobilului au fost evacuaţi şi vor fi duşi la spital pentru analize medicale.

"La ora 12.40 am fost informaţi de către UPU SMURD referitor la o situaţie apărută la o adresă din Timişoara, str. Mioriţa nr. 10. Într-o perioada scurtă, începând de vineri 15.11.2019 au avut loc 3 decese. 2 copii (9 zile, 3 ani) şi un adult (29 ani). Şi încă 2 copii internaţi la Spitalul de Copii Louis Ţurcanu. Există suspiciune unei cauze toxice. UPU SMURD a anunţat DSP şi Poliţia. Din partea ISU Timiş s-a deplasat echipajul CBRN pentru cercetare”, a transmis ISU Timiş. La Prefectura Timiş a avut loc Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, care a stabilit evacuarea blocului de locuinţe. De asemenea, locatarii imobilului vor fi duşi la Urgenţe pentru recoltarea de analize medicale. "La ora 14.00 a fost convocat Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi s-a stabilit evacuarea întregului bloc (parter plus 4 etaje, în total 200 de apartamente)”, a mai transmis ISU Timiş. Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă a mai dispus evaluarea medicală a tuturor persoanelor din imobil la cele două spitale din Timişoara, cazarea persoanelor în spaţiile identificate la nivelul municipiului Timişoara, asigurarea apei potabile de către Consiliul Judeţean Timiş, centralizarea datelor referitoare la adresă din partea STS şi UPU pentru a identifica eventuale alte persoane afectate, executarea primei cercetări CBRN cu echipajele ISU Timiş şi ISU Bihor, executarea primei cercetări chimice la alte două locaţii identificate de IPJ Timiş, activarea grupei operative a ISU Timiş şi deplasarea punctului de comandă mobil. La faţa locului echipajul CBRN din cadrul ISU Timiş face măsurători în toate apartamentele. Nouă persoane dintr-un bloc de pe strada Mioriţei din Timişoara au ajuns la spital în ultimele zile, iar trei dintre acestea au murit. Printre cei decedaţi se află şi un copil de doar 9 zile, despre care medicii spuneau iniţial că s-ar fi înecat cu lapte, dar şi un copil de trei ani şi mama acestuia. Recent, în bloc s-a făcut dezinsecţie. Primul care a ajuns la spital a fost un bebeluşul care sâmbătă a fost dus la Spitalul de Copii ”Louis Ţurcanu” şi despre care medicii credeau iniţial că s-a înecat cu lapte. Ambulanţa a fost chemată, duminică, la un alt apartament din acelaşi bloc, unde medicii au preluat un copil de trei ani care avea dureri de burtă şi de cap, dar şi vărsături. Iniţial, părinţii au refuzat internarea copilului, însă, în cele din urmă ei au decis să îl interneze, totuşi. Copilul a murit duminică, iar luni dimineaţă a murit şi mama acestuia. Doctorii au intervenit apoi pentru alţi doi copii şi patru adulţi din acelaşi imobil, care aveau aceleaşi simptome şi care au fost şi ei internaţi. Ulterior, medicii de la Ambulanţă au anunţat DSP despre faptul că au avut mai multe intervenţii la aceeaşi adresă.

Sursa : news.ro

Raed Arafat, primele declarații după ce o mamă și doi copii au murit în urma unei deratizări: ”ISU verifică dacă există ... De 21 de ani, Fundația pentru Copii Ronald McDonald ține familiile din România împreună...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x