Antena Căutare

Ce se întâmplă cu creșterea pensiilor de la 1 septembrie. Ludovic Orban, anunț de ultimă oră: ”Trebuie să avem garanția că le putem plăti!”

Creșterea pensiilor programată pentru 1 septembrie ar urma să fie făcută numai după o analiză foarte serioasă, în funcție de posibilitățile reale, potrivit lui Ludovic Orban. 

În cadrul unui interviu, premierul României a declarat că pensiile vor crește numai dacă autoritățile vor avea siguranța că ele vor putea fi plătite.

"Noi am prevăzut în bugetul de stat sumele necesare pentru asigurarea creşterii pensiilor, vom creşte pensiile, dar decizia de creştere a pensiilor nu poate fi luată decât după o analiză foarte serioasă.

Coronavirus în România, 21 mai 2020 Live Update. Crește numărul de decese provocate de coronavirus în România. Bilanțul total urcă la 1151

Noi ne dorim creşterea pensiilor, dar în acelaşi timp vrem să avem garanţia că pensiile vor putea fi plătite, pentru că drumul spre Iad este pavat de bune intenţii. Dacă tu creşti un venit public fără să ai resursele financiare şi fără să ai garanţia că ai capacitatea să plăteşti fie salariile, fie pensiile, după prognozele pe care nu le facem numai noi, ci şi alte instituţii financiare, rişti să faci numai rău.

După şase luni, în conformitate cu legea responsabilităţii fiscal-bugetare, vom avea raportul semestrial privind evoluţia economiei. De asemenea, vom face prognozele şi vom consulta toate prognozele făcute de Comisia Europeană sau de alte instituţii (...) şi vom lua decizia în funcţie de posibilităţile reale, efective pe care le vom avea", a afirmat Orban, la Realitatea Plus.

Doctorul Virgil Musta, avertisment! Când va veni al doilea val de COVID-19 în România! „Atât va dura! Acești oameni trebuie să fie cei mai precauți”

Plata salariilor și a pensiilor, prioritatea numărul 1

De asemenea, premierul a precizat că prioritatea este plata salariilor și a pensiilor, iar oricine critică măsurile Guvernului este "un inamic" al nivelului de viaţă al oamenilor.

"Oricum, cu siguranţă, avem ca prioritate plata pensiilor şi salariilor. Acest lucru este fundamental. Credeţi-mă, este un efort care nu este foarte uşor în condiţiile economice date, cu atât mai mult cu cât vor fi necesare resurse financiare suplimentare pentru a putea susţine economia şi pentru a putea asigura capitalurile necesare în economie pentru a avea o revenire cât mai rapidă în economie şi chiar o dezvoltare, sunt necesare resurse suplimentare.

Cât de repede te poți infecta cu noul coronavirus. Pericolul, uriaș: ”Germenii rămân pe toate obiectele atinse!”

Aş mai spune un lucru: oricine critică măsurile pe care le-am luat şi mai ales măsurile pe care trebuie să se implementăm este un inamic al vieţii, al sănătăţii oamenilor şi, mai ales, al nivelului de viaţă al oamenilor. Dacă nu ţinem sub control epidemia, nici economia nu va pute a reveni cu viteză la normalitate", a susţinut premierul.

Mureş: 109 cadre medicale s-au infectat cu coronavirus de la debutul pandemiei, 95 fiind deja declarate vindecate/ Un br... Preşedintele CJ Neamţ anunţă că a demis managerul Spitalului Judeţean, ”patronul de pompe funebre” numit recent de minis...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x