Antena Căutare

Maria Ghiorghiu, o nouă profeție șocantă: ”E foarte aproape! Vin peste omenire!”

Maria Ghiorghiu, despre care s-a spus că a prezis tragedia din clubul Colectiv, a făcut o nouă previziune, în care a vorbit despre omenire. 

Maria Ghiorghiu, despre care s-a spus că a prezis tragedia din clubul Colectiv, a făcut o nouă previziune, în care a vorbit despre omenire.

Mai exact, ea susține că în următoarea perioadă se va întâmpla ceva rău.

„În această noapte, când abia mă băgasem în pat și-mi făcusem Rugăciunea, spuneam în șoaptă Lui Dumnezeu și Maicii Domnului așa: "Te iubesc Doamne și Stăpâna noastră!" În această clipă dragilor, aud glas care spune așa: Sodoma și Gomora. Deoarece rămăsesem mută de uimire la auzul acestor cuvinte, glasul spune și mai hotărât: "Vin Sodoma și Gomora peste omenire". Dureros! Extrem de dureros acest MESAJ”, a scris Maria Ghiorghiu pe blogul personal.

„Ne vom duce CRUCEA fiecare dintre noi, așa după cum merităm. După vorbele noastre, după faptele noastre, după CREDINȚA și IUBIREA pe care le avem faţă de DUMNEZEU și de MAICA DOMNULUI, precum și faţă de Aproapele nostru. Nu trebuie să deznădăjduim, ci dimpotrivă, trebuie să ne întărim în Credință și să facem ca să-nflorească Dragostea și Iubirea în inima și-n sufletul nostru, și astfel vom birui pe cel rău care va da startul în Lume pentru SODOMA și GOMORA. Aceste orașe în care oamenii făceau numai nelegiuri”, a precizat aceasta pe blog, adăugând: „Judecata împăratului ceresc asupra noastră este foarte aproape”, a mai completat ea.

Vești senzaționale pentru mii de români! Ei se vor putea pensiona începând de la 45 de ani! Ce condiții trebuie să îndep... E oficial! Adevărul despre majorarea salariului minim pe economie de la 1 ianuarie 2019! Câți bani vor încasa, de fapt, ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x