Antena Căutare

Nu știi ce cadou să alegi pentru cei dragi? Mărțișorele ecologice sunt la mare căutare. Video

Mai sunt doar câteva zile până la 1 Martie şi toată lumea a pornit în goana după mărţişoare! În anii trecuţi, au fost la modă cele de tip bijuterie, care pot fi purtate pe tot parcursul anului.

O asociaţie din Oradea propune, anul acesta, o variantă inedită de mărţişoare. Pe cele ecologice, realizate manual. Acestea sunt făcute doar din produse reciclate, dar asta nu înseamnă că arată mai prejos decât cele făcute din materii prime scumpe.

Mărţişoare, bijuterii, decoraţiuni sau accesorii de diferite forme sau culori. Toate sunt realizate de voluntari din capace, resturi de materiale, carton şi bucăţi din plastic reciclat.

Dacă unele materiale din care sunt făcute obiectele provin din gospodăria voluntarilor, altele au fost obţinute de la firme de reciclare.

"Am folosit granule din mase plastice, dar nu numai acestea, am încercat să folosim partea de carton din reciclat, partea textilă din reciclat", a explicat Ancuța Magda, reprezentanta unei firme de reciclare deșeuri.

Cumpărătorii nu au întârziat să apară, chiar înainte de ora deschiderii târgului. Cei mai mulţi au fost atraşi de povestea mărţişoarelor.

Organizatorii spun că iniţiativa lor nu se opreşte aici.

"Scopul este să reciclăm, să refolosim, să nu mai consumăm resurse noi din natură. Noi le facem cu copii din scoli, mai ales cu copii mai mici, îi învățăm reciclare, îi învățăm să facă ceva util, creativ în același timp. Noi facem o educație non-formală", a explicat Alina Hoza - organizator

Toţii banii adunaţi din vânzări vor fi folosiţi pentru decorarea pereţilor unei şcoli din Bihor. În acelaşi timp, curtea unităţii de învăţământ va fi amenajată cu bănci din paleţi şi alte obiecte, tot refolosite.

Un preot ieşean anunţă că va ţine rugăciuni pentru cei afectaţi de epidemia de coronavirus... Florile din sere sunt la mare căutare în această perioadă. "Sunt de foarte bună calitate"...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x