Antena Căutare

„Am plâns de multe ori, mai ales că am stat departe de copii, mai bine de o lună!”. Mărturii din linia întâi, din lupta cu COVID-19 în România! VIDEO

Capişon, două tipuri de maşti, două rânduri de botoşi, plus un combinezon complet dintr-un material special. Timp de şase ore, aşa lucrează o asistentă pe o secţie COVID-19, în România. Cadre medicale de la Spitalul Municipal Hunedoara recunosc că le este greu și că au plâns, de multe ori. 

„E foarte greu, pentru că nu vedem, pur și simplu, de la transpirație. Foarte, foarte greu”, a spus o asistentă medicală.

În urmă cu o lună, spitalul din Deva era blocat din cauza carantinei, iar tot greul a fost preluat de spitalul municipal Hunedoara. Aici veneau o mare parte din cazurile cu suspiciuni, dar şi cele confirmate cu noul coronavirus. Acum, situaţia s-a mai calmat, dar saloane sunt încă pline de pacienti.

Cei mai mulți bolnavi nu au nici cea mai mică idee cum s-au infectat. S-au simtit rău şi testele au arătat că au SARS COV 2. Unii au făcut forme grave şi au ajuns in ATI, alţii au scăpat cu forme usoare. Virusul nu alege – sunt tineri sau vârstnici, orăşeni sau oameni de pe sate.

Locul de unde ar putea izbucni următoarea pandemie, după cea de coronavirus, dezvăluit! Specialist: „Ar fi bine să nu ne forțăm norocul!”

Oamenii nu mai ştiu acum cum să mulţumească personalului medical. Fiecare om care e internat aici vede zilnic cum medici, asistente şi infirmiere se străduiesc să-i scoată la liman. Timpul curge altfel pe secţia de infecţioase în timpul pandemiei. Iar fiecare angajat care intră în zona roşie a trăit această perioadă departe de familie.

„Te gândești mai mult la familia ta, nu la tine. Am plâns, de multe ori, de multe ori, mai ales că peste o lunaăam stat departe de copii”, susține o altă asistentă, de la Spitalul Municipal Hunedoara.

Spitalul Municipal Alexandru Simionescu din Hunedoara este spital suport, dar a fost principala unitate medicală a judeţului cât timp Spitalul din Deva a fost în carantină.

În prezent, în spitalul din Hunedoara mai sunt internaţi 20 de pacienţi infectaţi cu noul coronavirus.

Aflați bilanțul oficial actualizat al deceselor provocate de noul coronavirus în România, precum și numărul cazurilor de COVID-19 din țară, aici!

Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial de la Iaşi, aflat într-o stare avansată de degradare, va fi reabilitat... Buzău: Doi tineri care au făcut scandal şi au încercat să lovească poliţiştii cu o sapă, reţinuţi...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x