Antena Căutare

Masca rămâne obligatorie în spațiile închise. Ce a anunțat ministrul Sănătății Alexandru Rafila: „Este clar că nu se renunţă”

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila a precizat că măștile rămân în continuare obligatorii în spații publice închise. Declarațiile ministrului vin după ce CCR a declarat că obligativitatea purtării măștii în spații dschise a fost neconstituțională.

Alexandru Rafila, cu mască
Ministrul Alexandru Rafila a precizat că măștile d eproteție rămân în continuare obligatorii în spațiile publice închise | Hepta

Ministrul Sănătății Alexandru Rafila a vorbit într-o conferință de presă despre continuitatea obligativității purtării măștii în spații publice închise, în mijloacele de transport în comun şi în pieţele închise.

Ministrul Rafila a precizat că măștile de protecție rămân obligatorii în cazul spațiilor închise, urmând ca în privinţa spaților deschise să fie luate măsuri în acord cu recenta decizie a Curţii Constituţionale, după publicarea acesteia în Monitorul Oficial.

Alexandru Rafila: „Este clar că nu se renunţă la mască în spaţiile închise”

„Această ordonanţă care a fost declarată neconstituţională a fost adoptată în anul 2020, făcea referire la utilizarea măştii în spaţiile deschise. În mod evident, după publicarea ei, trebuie să facem în aşa fel încât să respectăm decizia Curţii Constituţionale. Acum, celelalte moduri de utilizare a măştii în spaţii închise, în mijloacele de transport în comun, în pieţele închise sunt reglementate de Legea 55.

Deci, este clar că nu se renunţă la mască în spaţiile închise. Legislaţia care a făcut referire la această ordonanţă elaborată de către Ministerul Sănătăţii trebuie actualizată. Urmărim cu mare atenţie evoluţia situaţiei epidemiologice şi vom lua acele măsuri care sunt corecte pentru protejarea sănătăţii populaţiei", a arătat Alexandru Rafila.

Citește și: Purtarea unei măști te face mai atrăgător pentru sexul opus. Ce indică datele unui nou studiu

CCR a decis că obligativitatea purtării măştii în spaţiile publice deschise e neconsituțională

„Aşteptăm cu toţii publicarea deciziei Curţii Constituţionale şi a motivaţiei acestei decizii, dar în momentul în care ea a fost făcută publică sigur că am analizat legislaţia existentă şi trebuie să spunem foarte clar că Legea 55 prevede utilizarea în continuare a măştii în toate spaţiile interioare, în mijloacele de transport în comun sau în pieţele care sunt închise, acoperite.

Trebuie să mai înţelegem încă un lucru, cred: utilizarea măştii nu reprezintă o restricţie în sine, ci reprezintă o măsură care previne transmiterea sau încetineşte transmiterea în comunitate a acesei infecţii şi protecţia individuală este necesară atât pentru propria persoană, cât şi pentru cei cu care intrăm în contact. În mod evident, dacă contextul legal impune acest lucru, sunt convins că Guvernul României va adopta acte legislative necesare pentru protejarea sănătăţii publice", a declarat Rafila, potrivit news.ro.

Premierul Nicolae Ciucă a spus despre decizia CCR privind neconstituţionalitatea Ordonanţei care se referă la purtarea măştii de protecţie, că deciziile CCR se execută şi că prevederile legii respective sunt încă în vigoare. Prim-ministrul a făcut apel la populaţie să se protejeze în continuare.

Citește și: Puya a fost scos afară de un agent de pază dintr-un magazin pentru că nu a vrut să poarte mască. Ce s-a întâmplat

CCR a decis că e neconstituţională OUG 192/2020 care instituie obligativitatea purtării măştii în spaţiile publice deschise

„În şedinţa din data de 15 februarie 2022, Curtea Constituţională, în cadrul controlului legilor posterior promulgării, cu unanimitate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că este neconstituţională, în ansamblul său, Ordonanţă de urgenţă a Guvernului nr.192/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum şi pentru modificarea lit.a) a art.7 din Legea nr.81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă.

Curtea a constatat neconstituţionalitatea în ansamblu a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.192/2020 întrucât a fost adoptată cu încălcarea prevederilor constituţionale ale art.1 alin.(3) şi (5) şi art.79 alin.(1), referitoare la avizarea proiectelor de acte normative de către Consiliul Legislativ. Curtea precizează că, prin efectul prezentei decizii, sunt eliminate din fondul activ al legislaţiei, în condiţiile art.147 alin.(1) şi (4) din Constituţie, doar dispoziţiile cuprinse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.192/2020, în timp ce celelalte texte normative din Legea nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 şi din Legea nr.81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă rămân în continuare în vigoare”, arată comunicatul de presă al CCR.

Celebra garsonieră de 11 mp din Cluj a fost scoasă la vânzare. Care este prețul pentru care poate fi cumpărată... Călătorii cu un singur bilet sau abonament pe toate mijloacele de transport din București. Ce a anunțat ministrul Transp...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x