Antena Căutare

Mesaje, urări și felicitări de Florii 2025. Cele mai frumoase urări pentru cei care își serbează ziua numelui

În fiecare an, înainte cu o săptămână de de sărbătoarea Sfintelor Paști, creștinii de pretutindeni sărbătoresc Floriile.

Galerie
Iată ce mesaje și urări poți trimite celor apropiați care își sărbătoresc ziua numelui de Florii.

În această zi sfântă, toată lumea care poartă nume de flori își sărbătorește ziua numelui. Anul acesta sărbătoarea pică pe 13 aprilie.

Sărbătoarea Floriilor, cunoscută și ca Duminica Floriilor, este una dintre cele mai importante sărbători creștine din postul Paștelui, care marchează intrarea triumfală a lui Iisus Hristos în Ierusalim. Această zi este celebrată în duminica de dinaintea Paștelui și deschide Săptămâna Patimilor, ultima săptămână din Postul Mare.

Potrivit Evangheliilor, Iisus a fost întâmpinat la intrarea în Ierusalim de o mulțime de oameni, care îl aclama ca pe un rege, strigând „Osana, Fiul lui David!”, așternând în calea lui ramuri de salcie.

Mesaje, urări și felicitări de Florii 2025

Articolul continuă după reclamă

În tradiția ortodoxă românească, în ziua de Florii se sfințesc ramuri de salcie la biserică, care apoi sunt duse acasă de credincioși și puse la icoană. Salcia are o însemnătate aparte, fiind considerată un simbol al renașterii, al blândeții și al reînnoirii spirituale. Ramurile sfințite se păstrează în case, lângă icoane, și sunt folosite în momente de boală sau necaz.

Citește și: Mesaje, urări și felicitări de Dragobete 2025. Cum să îi transmiți toată dragostea ta persoanei iubite

Această sărbătoare reprezintă o combinație între bucuria întâmpinării lui Hristos și pregătirea sufletească pentru săptămâna plină de încărcătură spirituală care urmează, culminând cu Învierea Domnului.

De asemenea, aceasta este și o zi de sărbătoare, în care oamenii își felicită rudele și prietenii cu nume florale. De Florii 2025 se sărbătoresc nume precum Camelia, Floarea, Flora, Florina, Florentina, Florica, Violeta, Viorela / Viorelina, Crina, Lăcrămioara, Margareta, Iris, Narcisa, Ghiocela, Brândușa, Romanița, Dalia, Sânziana, Mălina, Florin, Florentin, Floricel, Viorel, Crin, Narcis și alte derivate.

Iată ce mesaje și urări poți trimite celor apropiați care își sărbătoresc ziua numelui de Florii.

  • Fiind o zi de sărbătoare creştinească, nu-mi vine decât să mă gândesc la Dumnezeu şi să-l rog să ocrotească familiile noastre şi pe cei dragi ai noştri, oriunde s-ar afla şi să binecuvânteze vremurile şi lumea în care trăim.
  • Motoceii sa vă intre în casa cu mult belşug şi spor în toate. Florile să-ţi fie aproape!
  • Fie ca pe oriunde ai merge, trandafiri să-ţi răsară în cale şi garoafe să-ţi rămână în urmă!
  • De ziua ce-ţi surade-n prag, Şi-i porţi frumosul nume, Eu îţi doresc tot ce-i mai drag, Şi mai frumos pe lume.
  • Să primești flori de ziua ta. Să înveți de la fiecare floare să iubești, să fii tandră, să luminezi pe cei din jur, să-i lași să te admire, să aduci bucurie și sărbătoare. La mulți ani!
  • Trandafirii pe care i-ai adunat în cununa vieții tale, lasă-i astazi să se împletească într-un buchet al împlinirii. Fie ca florile iubirii să-ți împodobească viața și să-ți vezi împlinite toate dorințele.
  • Pentru că ești o persoană deosebită, toate florile din lume urează un sincer “La mulți ani” unei alte flori!
  • Onomastică fericită! Ziua numelui să fie luminoasă și să se prelungească în multe altele aducătoare de bucurii. LA MULȚI ANI!
  • Flori frumoase să răsară-n calea ta, zile lungi și fericire îți doresc din partea mea. La mulți ani de ziua numelui!
  • De ziua numelui tău, îți doresc ca toate lucrurile bune și frumoase să te copleșeasca și să strălucească în calea ta către fericire și succes. La mulți ani!

Citește și: Felicitări și mesaje de Sfântul Ioan (Sf. Ion). Cele mai frumoase urări pentru sărbătoarea de azi, 7 ianuarie 2025

  • De Florii zi sfanta, sa se rasfranga asupra ta bunatatea si dragostea ce izvorasc dintr-o inima mare si iubitoare.
  • Ziua numelui să-ti fie plină de realizări și să te bucuri mereu de orice lucru frumos din viața ta! La mulți ani!
  • Dacă toată lumea îți dorește ca această zi să fie una minunată, eu îți urez ca toate zilele ce urmează să fie pline de bucurii și realizări astfel încât să îți umple sufletul de voie bună. La mulți ani!
  • La mulți ani, sănătate și fericire! Să ciocnim un păhărel, celebrând un Floricel!
  • De ziua numelui tău, primește din partea mea multe urări de bine, sănătate, mult noroc și împlinirea tuturor dorințelor! Dumnezeu să te călăuzească în tot ceea ce faci. LA MULȚI ANI!
  • Flori alese și zile senine, săptămâna patimilor să te țină în leagăn de flori și lumină curată Dumnezeiască!
  • Să ai o zi frumoasă! Să te bucuri de numele pe care-l porți, să fii fericită, iubită și bucuroasă. La Mulți Ani!
  • Flori frumoase să răsară-n calea ta, zile lungi și fericire îți doresc din partea mea. La mulți ani de ziua numelui!
  • Astăzi, fiind o zi frumoasă și știind că-i ziua ta,/ În parfumul dimineții, țin a te felicita. La mulți ani de ziua numelui!
  • Îţi doresc ca această zi minunată de primăvară să fie urmată de altele mult mai frumoase şi mai deosebite, pline de bogăţie sufletească. La mulţi ani!
  • De fiecare data cand te uiti la aceste flori sa stii ca cineva, departe, se gandeste la tine. As vrea sa fie mai multe moduri in care sa-ti spun cat insemni pentru mine. Iti trimit cate un sarut ascuns in petalele fiecarei flori!
  • De ziua ce astepti in prag/Si de frumosu-ti nume/Eu iti doresc tot ce-i mai bun/Si fericire-n lume ! numele sarbatoritului/ Eu iti doresc tot ce-i mai drag/Si fericire-n lume ! La Multi Ani
  • De-as putea din cerul noptii iute as fura o stea, ca sa-ti pun cununa vietii astazi chiar de ziua ta. Dar nu pot sa ajung la stele si nici cerul nu-l cuprind lacrimez de neputinta, dar iti spun: La Multi Ani!
  • Fie ca aceasta zi sa-ti deschida poarta unui viitor plin de succese, Dumnezeu sa-ti dea un curcubeu la fiecare furtuna, un zambet la fiecare lacrima, sanatate, impliniri si multa iubire! La multi ani!
  • Fie ca din aceasta zi, toate necazurile sa te ocoleasca, dragostea la tine in suflet sa poposeasca fara sa mai plece si sa ai doar zile insorite si multa fericire! La Multi Ani !
  • Florile din imagine sunt ofilite in comparatie cu frumusetea ta! LA MULTI ANI, fericire, bucurii alaturi de cei dragi tie si tot binele din lume!
  • Inima mea ar fi prea mica fara dragostea ta, zambetul meu ar fi prea trist fara guritza ta, iubirea mea nu ar exista fara de tine de ziua ta iti daruiesc inima mea!

Citește și: Mesaje inedite de 1 martie 2025. Felicitări de Mărțișor pentru soții, prietene și persoanele iubite

Cum atragi norocul și prosperitatea de Florii. Ce trebuie să faci în Sâmbăta lui Lazăr... Cât costă biletele la concertul lui Jennifer Lopez de la București. Sumele pe care le scot din buzunar fanii artistei...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 9, 10 mai 2025. Chef Samuel și Roxana Blenche, o nouă provocare în bucătărie! Ce rețete au de gătit pentru Marian Godină
Hello Chef sezonul 9, 10 mai 2025. Chef Samuel și Roxana Blenche, o nouă provocare în bucătărie! Ce rețete au de gătit pentru Marian Godină Sambata, 10.05.2025, 15:30
Citește și
Rezultate Loto azi, 15 mai 2025. Numerele câștigătoare joi la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Rezultate Loto azi, 15 mai 2025. Numerele câștigătoare joi la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
De ce să plantezi floarea-soarelui în grădina de flori. Sfaturi utile de la specialisti
De ce să plantezi floarea-soarelui în grădina de flori. Sfaturi utile de la specialisti Catine.ro
Raportul UNICEF, privind fericirea și starea de bine a copiilor, a arătat un clasament surprinzător. Unde se clasează România
Raportul UNICEF, privind fericirea și starea de bine a copiilor, a arătat un clasament surprinzător. Unde se...
Ținuta de gală a Thaliei a atras toate privirile la un eveniment caritabil. Cum a arătat vedeta
Ținuta de gală a Thaliei a atras toate privirile la un eveniment caritabil. Cum a arătat vedeta Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Chinul prin care trece Carmen Grebenișan în săptămâna 12 de sarcină. „Mi-a spus să merg de urgență la perfuzie. E cel mai mare rău”
Chinul prin care trece Carmen Grebenișan în săptămâna 12 de sarcină. „Mi-a spus să merg de urgență la... Libertatea.ro
De ce untul, brânza și înghețata ți-ar putea prelungi viața: un epidemiolog de top dezvăluie o descoperire uimitoare
De ce untul, brânza și înghețata ți-ar putea prelungi viața: un epidemiolog de top dezvăluie o... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!”
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
Mirabela Grădinaru, partenera lui Nicușor Dan, confesiuni despre cei doi copii pe care îi are cu acesta și cum sunt afectați de campania electorală: „Încerc să-i feresc cât pot. Cel mic…”
Mirabela Grădinaru, partenera lui Nicușor Dan, confesiuni despre cei doi copii pe care îi are cu acesta și cum... Elle
EXCLUSIV. Imagini dureroase de la înmormântarea lui Mircea Cîmpeanu! Familia și vedetele își iau rămas bun | VIDEO
EXCLUSIV. Imagini dureroase de la înmormântarea lui Mircea Cîmpeanu! Familia și vedetele își iau rămas bun |... Spynews.ro
Fiica Loredanei Groza arată senzațional la 27 de ani! Elena Boncea a făcut furori pe podium, pentru o cauză nobilă!
Fiica Loredanei Groza arată senzațional la 27 de ani! Elena Boncea a făcut furori pe podium, pentru o cauză nobilă! BZI
Carmen Harra știe cine va fi noul președinte al României! ”Se încheie niște socoteli!”
Carmen Harra știe cine va fi noul președinte al României! ”Se încheie niște socoteli!” BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Risotto cu spanac. O rețetă simplă, cu gust aromat
Risotto cu spanac. O rețetă simplă, cu gust aromat HelloTaste.ro
Pe George Simion îl lasă nervii. Derapaj incalificabil pe holurile Parlamentului European: „Aveți un candidat, e autist săracul”
Pe George Simion îl lasă nervii. Derapaj incalificabil pe holurile Parlamentului European: „Aveți un candidat, e... Antena3.ro
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată useit
Horoscopul zilei de 17 mai 2025. Berbecii au o energie dinamică. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 17 mai 2025. Berbecii au o energie dinamică. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Fenomen nemaivăzut în România: divorțuri din motive electorale
Fenomen nemaivăzut în România: divorțuri din motive electorale Jurnalul
Trei zodii care pot întâlni sufletul pereche în săptămâna 19-26 mai: chemarea divină a destinului în dragoste
Trei zodii care pot întâlni sufletul pereche în săptămâna 19-26 mai: chemarea divină a destinului în dragoste Kudika
Singurul înlocuitor al zahărului recomandat de doctorul Vlad Ciurea. Îl găsești în orice magazin
Singurul înlocuitor al zahărului recomandat de doctorul Vlad Ciurea. Îl găsești în orice magazin Playtech
Drama prin care a trecut marea actriță Cristina Deleanu: „Nu voi uita niciodată acea senzație de pământ în gură”
Drama prin care a trecut marea actriță Cristina Deleanu: „Nu voi uita niciodată acea senzație de pământ în... Redactia.ro
Pe cine votezi în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale?
Pe cine votezi în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale? Observator
Beneficiile consumului de nuci caju. De ce este sănătos să le incluzi în alimentația zilnică
Beneficiile consumului de nuci caju. De ce este sănătos să le incluzi în alimentația zilnică MediCOOL
Somon cu sparanghel la tigaie. Rețetă rapidă și extrem de gustoasă
Somon cu sparanghel la tigaie. Rețetă rapidă și extrem de gustoasă HelloTaste
FOTO. Dată afară că e prea indecentă, a făcut avere cu pozele ei și acum a revenit
FOTO. Dată afară că e prea indecentă, a făcut avere cu pozele ei și acum a revenit ProSport
Smartphone de ultimă generație, oferit de Digi România. Care sunt condițiile
Smartphone de ultimă generație, oferit de Digi România. Care sunt condițiile Gandul
Așa își îneacă amarul Dan Alexa: A 'atacat' și n-a ratat! Aflat în divorț după ce a fost tradus de soția Andrada cu Alex Bodi, antrenorul
Așa își îneacă amarul Dan Alexa: A 'atacat' și n-a ratat! Aflat în divorț după ce a fost tradus de soția... CanCan
Supă de primăvară cu legume și carne de pui
Supă de primăvară cu legume și carne de pui DeParinti
Rita Ora și-a etalat abdomenul bine definit într-o ținută sexy de plajă. Cântăreața se pregătește de lansarea unui nou single
Rita Ora și-a etalat abdomenul bine definit într-o ținută sexy de plajă. Cântăreața se pregătește de... ZUTV
Google a pierdut un proces antitrust important în SUA. Ce nu mai poate face gigantul tech de acum
Google a pierdut un proces antitrust important în SUA. Ce nu mai poate face gigantul tech de acum UseIT
Șnițel de soia de post. Care sunt pașii de urmat pentru o rețetă delicioasă de post
Șnițel de soia de post. Care sunt pașii de urmat pentru o rețetă delicioasă de post Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x