Live acumiUmor - FINALA
Prime Time 20:00Te cunosc de undeva!

Moșii de vară 2019: Ce se împarte pentru spor și sanatate în Ajun de Rusalii

Prazincul moșilor de vară înseamnă slujbe de pomenire pentru cei morți, dar și a da de pomană pentru sufletul celor decedați. Iată ce se împarte de Moșii de vară

mosii de vara 2019

Mosii de vară reprezintă pomenirea generala a morților, iar acest eveniment bisericesc are loc în ajun de Rusalii, sâmbătă, 15 iunie 2019. Prazincul moșilor de vară înseamnă slujbe de pomenire pentru cei morți, dar și a da de pomană pentru sufletul celor decedați. Iată ce se împarte de Moșii de vară

Moșii de vară pică în calendarul creștin ortodox cu o zi înainte Rusaliilor, ”Pogorârea Sfantului Duh„. Sâmbăta dinaintea Rusaliilor este a doua mare Sâmbătă dedicată pomenirii generale a morților, când se țin slujbe speciale la Biserică.

Rânduielile bisericești din Sâmbăta Morților - Moșii de vară - sunt respectate cu strictețe în toate bisericile ortodoxe, unde se vor oficia Sfinte Liturghii urmate de slujbe de pomenire a celor trecuți la cele veșnice, în timp ce denumirea de ”Moși” a fost dată pentru a releva apartenența la cei pentru care se fac pomeniri: părinții, moșilor și strămoșilor noștri.

Pomenirea morților înseamnă grija pentru sufletul celor trecuți în neființă. Slujbele de pomenire pentru cei adormiți poartă numele de "parastas", termen care provine din limba greacă și care înseamnă "înfățișare înaintea cuiva", "mijlocire", așadar motivul pentru care se pomenesc morții prin aceste slujbe este de a mijloci la Dumnezeu (de a ne ruga, interveni) pentru cei morți.

Pomenirea morților se face și prin obiceiul oamenilor de a da împărțit, atât pentru sufletul mortului, dar și bunăstarea proprie.

În funcție de regiuni, există tradiții și obiceiuri legate de ce se împarte de ”Moși”. De obicei, în lumea satului, împărțania se face celor săraci sau străinilor, deoarece este considerat greșit ca rudele să dea de împărțit între ele.

De Moși, se împarte în vase de lut, care se pot achiziționa din diverse târguri tradiționale, organizate cu această ocazie.

Ce se împarte de Moșii de vară

Tradiția spune că de ”Moșii de vară”, se împarte mâncare caldă, „aburel", deoarece mirosul acestora îi satură pe cei trecuți la viața veșnică. În Muntenia, spre exemplu, masa de pomană se numește ”aburel” sau ”aburi”. Bucatele se pun vase de lut noi, achizițioante special pentru această ocazie.

De moși se împart bucatele preferate ale celui comemorat, atât mâncare, cât și băutură. Îm=n plus, pe lângă bucate, se dau de pomană căni umolute cu vin, cu suc sau cu apă îndulcită cu miere.

De asemenea, la slujba de pomenire, se duc la biserică, pentru binecuvântare : colivă, colaci, vin şi cireşe. Ritualul de comemorare se continuă apoi în cimitire, unde morimnetele sunt curăţate şi împodobite cu flori de tei şi cu frunze de nuc. Cedincioşii aprind lumânări, dau și acolo de pomană vase de lut, de porţelan sau de lemn, căni împodobite la toartă cu flori de tei şi umplute cu lapte, cu vin sau cu cireşe.

În anumite localități din județul Prahova se împart căni de lut umplute cu vin şi împodobite la toartă cu flori de trandafir şi de tei. Gospodinele prepară păsat (făină de porumb măcinat mai mare) fiert în lapte). Păsatul se taie felii şi se pune pe frunze de nuc, apoi se împarte săracilor în cimitir. Ritualul împărţirii bucatelor se împlineşte şi acasă, pentru rudele şi pentru vecinii celor adormiţi.

În Argeş, pomenirea se face şi în curtea casei: se întind mese mari, în mijlocul cărora se pun grămezi de cireșe, de flori și de colăcei. La masă sunt inviatte rudele, prietenii și vecinii care l-au cunoscut pe răposat. .

În Ardeal se dau de pomană fructe și colaci, în Moldova se dau de pomană căni și străchini umplute cu orez cu lapte, vin și cireșe. Gospodinele mai prepară și bucate din carne de miel, plăcintă cu varză sau cu brânză.

Credincioșii respectă ritualurile de Moși pentru a se bucura de spor și sănătate tot restul anului. A doua zi, calendarul creștin ortodox anunță Rusaliile, două zile cu profunde semnificații creștinești, dar și tradiții și superstiții străvechi. Află tot ce trebuie să știi de Rusalii.

Citește și:

Ce se mănâncă de Rusalii. 3 preparate care nu trebuie să-ți lipsească

Rusalii 2019: Cele 7 rugăciuni pentru harul Duhului Sfânt care se rostesc

Rusalii 2019. Cea mai puternică rugăciune către Dumnezeu-Duhul Sfânt