Nu, nu e glumă! Satul în care fiecare locuitor primește peste 10.000 de lei, fără să facă nimic!

 

Locuitorii unui sat din Elveția sunt în culmea fericirii, întrucât indiferent că lucrează ori nu, vor primi peste 10.000 de lei, în urma unui proiect inedit. 

Astfel, reprezentanții unui sat din Elveția au decis să facă un experiment social inedit, prin care toţi locuitorii să primească 2.500 de franci elveţieni (2.570 de dolari), pe lună. Acum, însă, următorul pas este să strângă bani pentru a finanţa proiectul prin intermediul crowfunding.

Mai mult de 50% din locuitorii din Rheinau, aproape de graniţa cu Germania, au semnat pentru proiect. Din cei 1.300 de locuitori, jumătate au fost de acord.

Această decizie a venit după ce o propunere pentru o bursă de stat la nivel naţional nu a reuşit să fie votată, scrie Bloomberg.ro.

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
PREMIUM

Mai multe