Antena Căutare

O femeie a dispărut din spitalul de Neuropsihiatrie din Craiova, în urmă cu o lună. Polițiștii au deschis dosar penal

Maria Olteanu, o pacientă de 61 de ani din localitatea Melinești, județul Dolj, a fost internată în Spitalul de Neuropsihiatrie din Craiova. Pe 30 ianuarie s-a sesizat dispariția acestei persoane.

O femeie a dispărut din spitalul de Neuropsihiatrie din Craiova, în urmă cu o lună. Polițiștii au deschis dosar penal
Olteanu Maria, de 61 de ani, din Melineşti

Rudete femeii dispărute au depus plângere la poliție și acuză angajații spitalului de neglijență.

„La data de 30 ianuarie a.c., politişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie Craiova au fost sesizaţi de angajaţi ai unui spital din Craiova cu privire la faptul că o femeie de 61 de ani, din Melineşti, a părăsit locaţia respectivă, plecând într-o direcţie necunoscută. În această cauză a fost primită o plângere penală, fiind întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de neglijenţă în serviciu, urmând ca în funcţie de materialul probator administrat să fie dispuse măsuri corespunzatoare”, a declarat Cosmin Grădinaru, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.

Femeia nu a fost găsită și este căutată în continuare de poliție. Persoanele care au informații despre acest caz sunt rugate să sune la 112.

„Este vorba de Olteanu Maria, de 61 de ani, din Melineşti. Femeia are următoarele semnalmente: 1,60 metri înălţime, greutate aproximativ 60 de kilograme, păr grizonat. La momentul plecării, femeia purta pantaloni de culoare gri, bluză verde şi papuci roz, au anunţat reprezentanţii IPJ Dolj.

Citește și: Un student la medicină, dispărut fără urmă în Anglia. Familia îl caută disperată

Orașul Galaţi s-a transformat într-un mare șantier... S-a aflat! Aici este locul secret unde sunt ținuți românii aduși din China cu un avion militar...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x