Antena Căutare

(P) Optează pentru pantofi de calitate în noul an școlar

Ne aflăm pe ultima sută de metri în ceea ce privește achiziționare celor necesare pentru noul an școlar. Este acel moment când cuvintele "înapoi la școală" devin din ce în ce mai puternice pe zi ce trece.

imagine cu copii care poarta incaltari marelbo
Descoperă sfaturi importante ce te ajută să alegi pantofii potriviți | www.marelbo.com

Cele trei cuvinte pe care mulți elevi se tem să le audă în aceeași propoziție, dar care nu trebuie să fie chiar atât de neplăcute. Nu trebuie să omitem partea bună a lucrurilor. După o perioadă în care cursurile online au fost o normalitate, acum elevii au ocazia să se reîntâlnească cu prietenii pe care probabil nu i-au mai văzut de ceva vreme, să participe la activități noi și, cel mai important, există un motiv în plus pentru achiziționarea unei perechi noi de pantofi.

Suntem cu toții familiarizați cu acel sentiment de emoție pe care orice elev îl are atunci când se pregătește pentru noul an școlar. De multe ori, acest sentiment vine odată cu alegerea ținutei alese pentru această perioadă importantă. Unele școli au uniforme, iar pantofii reprezintă principalul obiect vestimentar pe care trebuie să pui accent în această situație. Unii elevi își doresc pantofi sport sau care să le confere confort îndelungat, iar alții preferă modele mai casual.

Dacă te încadrezi în oricare dintre aceste categorii, consultă această listă pe care am făcut-o cu unii dintre cei mai calitativi pantofi sport baieti pe care îi poți achiziționa la preț de producător din magazinul online Marelbo sau din cele peste 50 de magazine fizice din toată țara. Mai mult, toate modele de pantofi de la Marelbo sunt fabricate în România, în inima Bucovinei și sunt realizate 100% din piele naturală. Indiferent de modelul care rezonează cu stilul adolescentului tău, cu siguranță va fi un accesoriu util pentru garderoba acestuia.

Ținuta pentru școală nu trebuie să fie extravagantă și să iasă izbitor în evidență. Tocmai de aceea, pantofii sport casual 382 negru sunt extrem de potriviți în acest context. Modelul poate fi purtat cu uniformă sau cu o pereche de jeansi clasici. Culoarea este unul dintre atuurile de bază ale acestui model, făcându-i ușor de integrat alături de orice alte nuanțe. De asemenea, rezistența crescută este un punct forte. Orice adolescent se va bucura de pantofi sport moderni și de calitate, în timp ce va prezenta un aspect impecabil la școală.

Un model de pantofi sport din piele naturală, creați special pentru confortul de care orice adolescent are nevoie este 377 indigo+alb. Combinația atractivă de culori scoate orice ținută din anonimat, păstrând în același timp un aspect clasic. Talpa moale și ușoară oferă un mers comod, aspect extrem de important pentru orice adolescent pentru care mișcarea este fundamentală. Este un model ce poate fi purtat și în timpul liber, la plimbări sau ieșiri cu prietenii.

Un început de an școlar are nevoie de pantofi pe măsură. Modelul 378 negru este completarea perfectă atât pentru o ținută formată din piese de costum, cât și pentru un outfit mai lejer, datorită designului simplu. Talpa ușoară și comodă este perfectă pentru zilele lungi și aglomerate. Șiretul elastic ușurează încălțarea. Acest model nu trebuie să lipsească din noua garderobă de școală.

Acestea sunt doar câteva dintre modelele de pantofi sport de la Marelbo. Indiferent care va fi alegerea ta, un lucru este cert: calitatea pielii naturale va oferi adolescentului tău pantofi durabili și moderni!

Rezultate Loto 15 septembrie 2022. Numerele câștigătoare de joi la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus... (P) Cât de mult contează pasiunea și cum o poți dezvolta când vrei o schimbare în carieră...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x