A folosit întotdeauna  bețișoare de urechi, iar ani de zile s-a plâns de dureri, migrene și convulsii! Ce au descoperit medicii 

 
+2 click pentru
galerie

Un bărbat a cărui identitate n-a fost dezvăluită, dar despre care se știe că este din regiunea Coventry, Marea Britanie, s-a confruntat cu dureri în urechi, migrene și convulsii, iar medicii au făcut o descoperire teribilă. 

Înainte de a fi internat în spital, bărbatul nu îşi mai aducea aminte numele cunoscuţilor, iar în ciuda faptului că doctorul său de familie îi oferise un tratament pentru o infecţie severă a urechilor, acesta nu avusese succes. 

La scurt timp după ce a fost internat, însă, medicii de la Spitalul Universitar Coventry şi Trustul Warwickshire l-au tratat pe bărbat, iar specialistul ORL Alexander Charlton a documentat cazul pentru jurnalul BMJ.  

Astfel, aceștia au găsit canalul intern al urechii ”inflamat”, în interiorul acestuia fiind blocat un ”beţişor pentru curăţarea urechilor”. Nu este clar de cât timp se afla obiectul în urechea bărbatului, dar acesta avea probleme cu auzul de cinci ani.

Specialiştii au scos beţişorul şi l-au diagnosticat pe bărbat cu o infecţie rară, numită ”necrotizing otitis externa”, ce este cauzată de bacterii şi afectează canalul urechii, iar în cazul acestui pacient, învelişul creierului.

De asemenea, în tomografiile folosite pentru a-l diagnostica, s-au putut vedea „mici spaţii goale” între creier şi os. Medicii i-au curăţat urechea şi i-au administrat antibiotice intravenos, iar după 10 săptămâni bărbatul s-a recuperat complet.



facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI