Antena Căutare

Părinții fostului internațional Răzvan Raț, depistați cu COVID-19. Amândoi sunt internați într-un spital din București

Numărul persoanelor infectate crește de la o zi la alta, iar printre acestea se numără și părinții fostului internațional Răzvan Raț. Ambii au contractat virusul Sars Cov-2 și sunt internați într-un spital din Capitală. 

Părinții fostului internațional Răzvan Raț, depistați cu COVID-19. Amândoi sunt internați într-un spital din București
Părinții fostului internațional Răzvan Raț, depistați cu COVID-19. Amândoi sunt internați într-un spital din București

Potrivit Adevărul, prima care a ajuns la spital a fost mama fotbalistului, care a fost internată pe 15 iulie. Ea se confrunta cu febră și tuse seacă. Două zile mai târziu, Ion Raț, tatăl fostului internațional, a ajuns și el la spitalul din Slatina, el confruntându-se cu febră de peste 39 de grade.

Documentul care cutremură România. Condițiile pentru starea de urgență, îndeplinite între 1-3 august. Autoritățile așteaptă un milion de cazuri în luna septembrie

Ulterior, cei doi au fost transferați la un spital din București, unde se află internați și acum.

”Culmea, când am avut carantinaţi în hotel n-am păţit nimic, am păţit-o acum. Nu de la hotel am luat-o, nu ştiu de unde. Hotelul l-am închis pentru câteva zile“, a declarat Ion Raț, pentru Adevărul.

România a atins un nou record al infecțiilor cu COVID-19. 767 de cazuri noi de îmbolnăvire, în ultimele 24 de ore. Numărul persoanelor de la ATI a crescut

Hotelul Zytto, care îi aparţine fostului fotbalist şi care este administrat de tatăl său, a fost primul hotel din Slatina în care au fost cazate persoane venite din străinătate şi plasate în carantină.

Răzvan Dincă Raț este un fost fotbalist român care a evoluat la clubul spaniol Rayo Vallecano din La Liga și fostul căpitan al echipei naționale de fotbal a României. Cele mai mari performanțe le-a obținut la clubul Șahtior Donețk, la care și-a petrecut 10 ani din carieră și a cucerit numeroase titluri.

Legea carantinei și a izolării a intrat în vigoare. Premierul Orban, noi declarații: ”Autoritățile au, în sfârșit, pârgh... Cazul de la Suceava care a șocat medicii. O femeie care face dializă se reinfectează cu COVID-19 de cinci luni, dar e me...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x