Antena Căutare

Pastilele cu iod vor ajunge în farmacii. Cum vor fi eliberate. Decizia Ministerului Sănătății

Pastilele de iod vor fi distribuite în farmacii din toată țara și vor fi eliberate pe baza unei rețete medicale, în scop preventiv, potrivit unui proiect de Ordin de ministru publicat de Ministerul Sănătății.

Pastile în mână
Ordin MS: Pastilele de iod vor fi distribuite în farmaciile cu circuit deschis | Shutterstock

Ministerul Sănătății a publicat un proiect de Ordin de ministru care reglementează distribuirea pastilelor de iodură de potasiu. Lista farmaciilor care distribuie pastilele urmează să fie publicată pe pagina web a Ministerului Sănătății, potrivit Digi24.

Conform ordinului Ministrului Sănătății, în termen de 7 zile de la intrarea în vigoare a acestuia, direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București predau, pe bază proces verbal de predare-primire, medicamentul de iodură de potasiu 65 mg comprimate către farmaciile din listă.

Ordin MS: Pastilele de iod vor fi distribuite în farmaciile cu circuit deschis

„Medicul de familie, începând cu prima consultație acordată, inclusiv pentru consultațiile programate, eliberează, ca măsură strict preventivă, prescripția medicală pentru ridicarea din farmacia comunitară a medicamentului iodură de potasiu 65 mg comprimate pentru pacient, dacă acesta este eligibil. Pentru pacientul minor aflat în evidența proprie, medicul de familie eliberează reprezentantului legal al acestuia, prescripția medicală pe numele pacientului minor. După eliberarea prescripției medicale, medicamentul iodură de potasiu 65 mg comprimate se ridică din farmaciile din listă”, se arată în ordinul MS.

Citește și: Alexandru Rafila a dezvăluit ce se va întâmpla în cazului unui nou val de COVID-19: „Eu am evitat să fiu tranșant”

Pastielel de iod se iau în cazul unui accident nuclear și prezintă mai multe riscuri.

”La ridicarea din farmacie, persoanele semnează Acordul pacientului privind administrarea tratamentului cu medicamentul iodură de potasiu 65 mg comprimate, prevăzut în anexa nr. 3 la prezentul ordin. Acordul semnat se păstrează în farmacie împreună cu formularul original al prescripției medicale emisă de medicul de familie”, mai transmite ministerul.

Medicii de familie prescriu o singură dată comprimatele de iodură de potasiu pacienților eligibili aflați în evidența proprie precum și pacienților eligibili care nu au medic de familie, utilizând formularul de rețetă simplă tip PRF. Pentru pacientul minor, medicul de familie eliberează reprezentantului legal al acestuia prescripția medicală pe numele pacientului minor.

”Perioada maximă de stocare a medicamentului iodură de potasiu 65 mg comprimate în farmaciile din lista prevăzută la art.1 este de 6 luni de la data recepției. La finalul perioadei de 6 luni farmaciile din lista prevăzută la art.1 predau către direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București cantitățile rămase în stoc, precum și acordurile pacientului privind administrarea tratamentului și prescripțiile pe baza cărora au eliberat medicamentul iodură de potasiu 65 mg comprimate, pe baza de proces verbal de predare-primire”, se mai arată în proiectul de ordin al MS.

Decizia Ministeurlui Sănătății vine după ce medicii de familie au refuzat să preia iodura de potasiu.

Cum îți dai seama dacă erupția de pe pielea copilului e varicelă sau variola maimuței. Cum se manifestă monkeypox la cei... Care este prețul benzinei și al motorinei în România, astăzi, 26 mai 2022. Ce benzinării practică prețul cel mai mic...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x