Live acumSacrificiul
Prime Time 20:30X Factor

Pedofil, surprins de o cameră de supraveghere la un bazin de înot din Baia Mare! „Atenţie, părinţi! Nenorocitul umblă nestingherit” – Video

Un pedofil a fost surprins de o cameră de supraveghere în timp ce hărțuia un copil pe treptele unui bazin de înot din Baia Mare. Anterior, bărbatul ar fi agresat sexual alți minori.

Un pedofil a fost surprins de o cameră de supraveghere în timp ce hărțuia un copil pe treptele unui bazin de înot din Baia Mare. Anterior, bărbatul ar fi agresat sexual alți minori.

O mamă din Baia Mare a publicat imagini cu pedofilul, care ar fi abordat doi copii în zona Bazinului de Înot „Gheorghe Demeca” din oraş.

Bărbatul a fost reclamat la poliţie şi este cercetat în libertate pentru comiterii infracţiunii de agresiune sexuală.

„Atenţie, părinţi! În Baia Mare umblă nestingherit un nenorocit de pedofil! După ce a agresat 2 copii, pe unul dintre ei în văzul lumii şi a fost surprins de camerele de luat vederi, a fost prins şi mai apoi eliberat de poliţie pe motiv că probele nu sunt concludente. Nu am postat filmarea pentru a proteja identitatea copilului, dar aveţi câteva imagini în care puteţi vedea agresorul. Să fim atenţi şi să ne protejăm copiii, pentru că autorităţile se pare că nu o vor face”, este mesajul postat pe Facebook de către Raluca Matei Gherghel, o mamă din Baia Mare.

În imaginile publicate pe Facebook se poate observa cum bărbatul hărţuieşte un copil, chiar la intrarea în Bazinul de Înot „Gheorghe Demeca” din Baia Mare. Imaginile au fost surprinse de pe camerele de supraveghere montate în zona bazinului de înot, potrivit adevarul.ro.

„Cu privire la aspectele apărute în mediul online şi în mass-media, care vizează un presupus pedofil, vă comunicăm că, din momentul în care au fost sesizaţi despre faptul că un minor a fost abordat de un bărbat necunoscut, poliţiştii au demarat activităţi pentru identificarea persoanei şi pentru stabilirea situaţiei de fapt. Pe numele bărbatului, în vârstă de 31 de ani, din Baia Mare, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracţiunii de agresiune sexuală. Sub coordonarea procurorului, poliţiştii de investigaţii criminale continuă cercetările”, a spus Florina Meteş, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al judeţului Maramureş.

Imaginile cu pedofilul au stârnit indignare pe platforma de socializare Facebook. „Probabil autorităţile competente aşteaptă să se mai întâmple încă o crimă ca cea de la combinate!” și „Nu pot să cred, filmat şi prins în flagrant cu o grămada de martori şi nu sunt probe? Da, în România prima dată cineva trebe să o păţească rău şi după aia se iau măsuri” sunt două dintre comentariile publicate la aceste imagini.

Recomandari