Antena Căutare

Veste bună! Vârsta de pensionare ar putea fi redusă. Pentru cine este valabilă prevederea

Vârsta de pensionare a femeilor ar putea fi redusă în funcție de numărul de copii născuți și crescuți până la vârsta de zece ani, conform unui proiect de lege înregistrat recent la Senat. Această regulă nu există actualmente în Legea pensiilor.

Vârsta de pensionare a femeilor ar putea fi redusă în funcție de numărul de copii născuți și crescuți până la vârsta de zece ani, conform unui proiect de lege înregistrat recent la Senat. Această regulă nu există actualmente în Legea pensiilor.

Propunerea legislativă pentru completarea art. 55 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice a fost înregistrată joi la Senat pentru dezbatere. Pentru a-și produce efectele, proiectul trebuie adoptat de Parlament, promulgat de președintele României și publicat în Monitorul Oficial.

Concret, acest proiect prevede că vârsta-standard de pensionare se va reduce cu câte doi ani pentru fiecare copil născut și crescut cel puțin până la vârsta de zece ani. Cu alte cuvinte, o mamă cu cinci copii, de exemplu, va putea să iasă la pensie cu zece ani mai rapid decât o femeie fără copii. Totodată, o persoană care are trei copii va ieși la pensie cu patru ani mai devreme decât una care are numai un copil și cu șase ani mai devreme decât o persoană care nu are niciun copil.

Acest lucru va fi posibil doar în cazul persoanelor care au realizat stagiul complet de cotizare, adică cele care au o vechime legală în muncă de 35 de ani.


Unii cu Evaluarea Naţională, alţii cu examenele pentru ADMITEREA la liceu. Elevii claselor a V-A, emoţii mari pentru int... Veste cumplită pentru români! Urmează un val URIAȘ de scumpiri!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 16 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Mariei Dragomiroiu
Hello Chef sezonul 7, 16 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Mariei Dragomiroiu Sambata, 16.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY
Parteneri Nativii care își vor îmbunătății relațiile în această săptămână. Soarele intră în Berbec și aduce un nou început Nativii care își vor îmbunătății relațiile în această săptămână. Soarele intră în Berbec și aduce un... Catine.ro Thalía își surprinde fanii cu o nouă piesă, după “eșecul” melodiei realizate alături de artista Ángela Aguilar. Despre ce este vorba Thalía își surprinde fanii cu o nouă piesă, după “eșecul” melodiei realizate alături de artista Ángela... Happy Channel Românii vor plăti mai mult dacă dispar aceste produse. Ce a spus ministrul Agriculturii Românii vor plăti mai mult dacă dispar aceste produse. Ce a spus ministrul Agriculturii Libertatea.ro Românii refuzați de o vânzătoare și puși să vină cu părinții la magazin, deși sunt adulți. "Probabil arătați ca niște ciudați". Ce voiau să cumpere Românii refuzați de o vânzătoare și puși să vină cu părinții la magazin, deși sunt adulți.... Ziare.com „Eu oameni săraci încă nu am văzut” Reacția miliardarului Ion Țiriac, când a fost întrebat despre averea lui: „Nu e macabru!” „Eu oameni săraci încă nu am văzut” Reacția miliardarului Ion Țiriac, când a fost întrebat despre... AntenaSport Iulia Vântur, adevărul despre relația cu Salman Kham, în urma unor imagini controversate apărute cu cei doi. Motivul pentru care artista și actorul nu apar împreună: „Nimeni nu mă ascultă...” Iulia Vântur, adevărul despre relația cu Salman Kham, în urma unor imagini controversate apărute cu cei doi.... Elle Știrile Antena Stars. Primele imagini cu Florin Salam, după ce a ieșit de la audieri. Ce a declarat manelistul / VIDEO Știrile Antena Stars. Primele imagini cu Florin Salam, după ce a ieșit de la audieri. Ce a declarat manelistul /... Spynews.ro Pescobar a înlocuit-o pe Larisa cu… Larisa! Ea este noua şefă de la Taverna Racilor! Pescobar a înlocuit-o pe Larisa cu… Larisa! Ea este noua şefă de la Taverna Racilor! BZI Rodica Popescu Bitănescu, la un pas de moarte! Ce a pățit marea doamnă a teatrului românesc Rodica Popescu Bitănescu, la un pas de moarte! Ce a pățit marea doamnă a teatrului românesc BZI Motivul pentru care Selly nu își mai cumpără haine de lux Motivul pentru care Selly nu își mai cumpără haine de lux Antenastars.ro Pastă de năut cu ardei copți. Rețeta unui altfel de hummus Pastă de năut cu ardei copți. Rețeta unui altfel de hummus HelloTaste.ro Riscurile la care se expun șoferii care circulă cu parbrizul spart. Ce prevede legea din România Riscurile la care se expun șoferii care circulă cu parbrizul spart. Ce prevede legea din România Antena3.ro De ce au oamenii ochii de culori diferite. Un expert în genetică a dezvăluit procesul la care puțini se gândesc De ce au oamenii ochii de culori diferite. Un expert în genetică a dezvăluit procesul la care puțini se gândesc useit Horoscopul zilei de 20 martie 2024. Berbecii sunt sfătuiți să aibă grijă de sufletul lor. Află ce se întâplă cu zodia ta Horoscopul zilei de 20 martie 2024. Berbecii sunt sfătuiți să aibă grijă de sufletul lor. Află ce se întâplă... Catine Colliers: În următorii doi ani sunt așteptate deschiderea a peste 20 de hoteluri importante în România Colliers: În următorii doi ani sunt așteptate deschiderea a peste 20 de hoteluri importante în România Wall-Street Horoscopul Dragostei Aprilie 2024: Explorăm toate cotloanele sufletului și ne conectăm la nivel emoțional cu cei din jur Horoscopul Dragostei Aprilie 2024: Explorăm toate cotloanele sufletului și ne conectăm la nivel emoțional cu cei... Kudika Cum scapi de urmele lăsate de pahar pe lemn. Trucul care îndepărtează reziduurile de apă dură Cum scapi de urmele lăsate de pahar pe lemn. Trucul care îndepărtează reziduurile de apă dură Playtech Condiția pe care trebuie să o îndeplinească Irinel Columbeanu ca să se căsătorească la azil Condiția pe care trebuie să o îndeplinească Irinel Columbeanu ca să se căsătorească la azil Redactia.ro ANM a actualizat prognoza meteo până în 15 aprilie. Pentru săptămâna viitoare, meteorologii anunţă încălzire, dar şi ploi abundente ANM a actualizat prognoza meteo până în 15 aprilie. Pentru săptămâna viitoare, meteorologii anunţă... Observator Semne ale dependenței de zahăr. Metode de gestionare Semne ale dependenței de zahăr. Metode de gestionare MediCOOL Frigănele rulate cu șuncă și cașcaval. Rețeta preparată cu felii de pâine toast Frigănele rulate cu șuncă și cașcaval. Rețeta preparată cu felii de pâine toast HelloTaste FOTO. Fiica lui Leonard Doroftei, imagini hot în costum de baie! Cum s-a afișat tânăra Vanessa Doroftei FOTO. Fiica lui Leonard Doroftei, imagini hot în costum de baie! Cum s-a afișat tânăra Vanessa Doroftei ProSport Care este cea mai bună carne pentru creier. Medicul Vlad Ciurea: ”Se potrivește exact cu structura cerebrală” Care este cea mai bună carne pentru creier. Medicul Vlad Ciurea: ”Se potrivește exact cu structura cerebrală” Gandul Simona Halep și-a luat un hotel superb, iar prețul de achiziție este amețitor. Interiorul clădirii te duce, însă, în Paradis Simona Halep și-a luat un hotel superb, iar prețul de achiziție este amețitor. Interiorul clădirii te duce,... CanCan Jocurile ar putea să îmbunătățească dispoziția unui copil, spun specialiștii. Cum poți să-l faci pe micuțul tău să fie vesel Jocurile ar putea să îmbunătățească dispoziția unui copil, spun specialiștii. Cum poți să-l faci pe... DeParinti Ben Affleck și Jennifer Lopez au avut probleme cu mașina. Cum au fost surprinși cei doi pe străzile din Los Angeles Ben Affleck și Jennifer Lopez au avut probleme cu mașina. Cum au fost surprinși cei doi pe străzile din Los Angeles ZUTV Cum să îți încarci bateria ca să reziste mai mult. Așa poți folosi dispozitivele mai mult timp Cum să îți încarci bateria ca să reziste mai mult. Așa poți folosi dispozitivele mai mult timp UseIT Sütlaç, orez cu lapte în stil turcesc. Rețeta unui preparat cremos ca o budincă Sütlaç, orez cu lapte în stil turcesc. Rețeta unui preparat cremos ca o budincă Hello Taste
Ultimele știri
x