Antena Căutare

PLOI TORENȚIALE timp de TREI zile. A fost emis COD PORTOCALIU de precipitații! Vezi zonele afectate!

Începând din această seară, vremea se strică. Meteorologii au emis avertizări de tip cod Galben și Portocaliu, valabile de astăzi, de la ora 23.00, până joi, la ora 18.00.

Începând din această seară, vremea se strică. Meteorologii au emis avertizări de tip cod Galben și Portocaliu, valabile de astăzi, de la ora 23.00, până joi, la ora 18.00.

Astfel, în intervalul precizat, instabilitatea atmosferică se va accentua în sud-vestul ţării şi în zona deluroasă şi montană din regiunile sudice, unde vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat grindină. Local se vor cumula cantităţi de apă de peste 25 l/mp.

Atenționare meteorologică de tip Cod Galben este valabilă în perioada 14 mai, ora 12.00 – 15 mai, ora 18.00, pentru Banat, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei și Moldovei, zone în care vor cădea precipitații însemnate cantitativ.

În judeţele Caraş Severin, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău şi Vrancea ploile vor avea caracter torenţial, iar în intervalul menţionat se vor cumula local peste 60 - 70 l/mp.

Transalpina, cea mai spectaculoasă şosea din România, va fi redeschisă... Tu ştiai de asta? Iată legenda numelor staţiilor de metrou din Capitală!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x