Antena Căutare

Preț cireșe 2022. La ce prețuri sunt vândute cireșele în piețele din București. Un kg costă peste 170 de lei

Au apărut primele cireșe în piață, dar se vând și cu 175 de lei kilogramul. Din cauza prețurilor exorbitante, vânzătorii au ajuns chiar să le dea și la suta de grame, în schimb, dacă doritorii cumpără mai mult de două kilograme vânzătorii sunt dispuși să facă și reduceri.

imagine cu o lada plină cu cirese cu preturile mari Galerie
Cireșele sunt din import, iar cei care le vând supun că prețurile ridicate sunt justificate deoarece în Spania, Grecia, Turcia, ar fi fost frig sau ar fi nins, iar producția este una mică. Acesta este motivul pentru care prețurile sunt atât de mari, explică cei care au tarabe în piețele mari din București. | shutterstock

Suntem în plin val de scumpiri record la alimente, iar prețurile continuă să ne surprindă pe zi ce trece.

Cireșele sunt din import, iar cei care le vând supun că prețurile ridicate sunt justificate deoarece în Spania, Grecia, Turcia, ar fi fost frig sau ar fi nins, iar producția este una mică.

Citește și: Chisăliță de cireșe. Rețetă de compot rece, de vară

Acesta este motivul pentru care prețurile sunt atât de mari, explică cei care au tarabe în piețele mari din București. Roşii, frumoase, arătoase. Primele cireşe apărute pe tarabe îţi iau ochii şi banii într-o clipită.

Puţini sunt însă cei care se îndură să cumpere. Cele româneşti se fac abia peste două săptămâni şi vor costa de patru ori mai puţin, promit cultivatorii.

Citește și: Dulceață de cireșe fără zahăr. Rețetă cu număr redus de calorii

Cât costă cireșele. Prețul lor ajunge până la 175 de lei. Cum explică vânzătorii prețurile exorbitante

Mai mult, ei sunt nevoiți ca marfa să o vândă până în ora opt, pentru că altfel vor ieși în pierdere, dacă fructele se strica. De asemenea, prețurile practicate la cireșe nu sunt singurele atât de mari, ci și la alte fructe precum nectarinele, care ajung să coste aproape 10 euro kilogramul, adică aproximativ 50 de lei, potrivit Capital.ro.

În țară există aproximativ 1.000 de hectare plantate cu cireși, iar până să se coacă fructele autohtone, România importă din Grecia, Turcia şi Spania. Scumpe sunt, în această perioadă, şi căpșunile, caisele și piersicile.

Reamintim că rata inflaţiei în România a ajuns la 10,2% în martie, cea mai mare din ultimii 18 ani.

Costurile mari cu transportul din țările însorite justifică aceste prețuri, spun comercianții. Între timp, în livezile româneşti, se pregăteşte revanşa. Soiul de mai, rivan, se coace văzând cu ochii.

Cele mai bune soiuri de cireșe românești. Cum le recunoști pe piață

Boambe de Cotnari: Sunt cireșe foarte mari, iar soiul este extrem de productiv. Fructele sunt suculente, de culoare galben-auriu cu pete roz-roșu pe o mare parte din suprafață, foarte bune la gust. Pot fi culese la sfârșitul lunii iunie. Este un soi foarte des întâlnit în țara noastră. Cireșele sunt ideale pentru consum proaspete sau sub forma de dulcețuri și compoturi.

Negre de Bistrița: Li se mai spun cireșe amare. Fructele au culoarea neagră, pulpa este semipietroasă, iar gustul lor e amărui.

Amar de Galata: Acestea sunt cireșele bicolore, de culoare galben-roz, cu pulpă galben-albicioasă, cu un gust intens amar. Este un soi românesc de cireșe amare, cu o textură semipietroasă și formă sferică, ușor turtită la baza.

Citește și: Cum se prepară cel mai simplu și delicios tort de sezon: Tort Pădurea Neagră

Timpuriu de Bistrița: Cireșele sunt de mărime mijlocie și au formă alungită. Culoarea roșu închis ajunge până la negru atunci când fructele ajung la maturitate deplină. Pulpa este semicrocantă, cu vinișoare sângerii, suculentă, cu gust dulce și sâmburi relativ mari.

Cireșele de Cerna: Cerna au fructele mari, de culoare roșu-strălucitor și gust dulce-acrișor. Fructele se culeg la mijlocul lui iunie.

Uriașele de Bistrița: Sunt un soi foarte viguros, cu fructe foarte mari, de culoare roșie. Pulpa este pietroasă, suculentă, iar gustul e dulce, puțin acidulat. Fructele pot fi culese în prima jumătate a lunii iulie.

Citește și: Nectar de cireșe natural și fără conservanți

Cutremur în România, marți dimineață! S-a resimțit în București și alte nouă orașe. Ce magnitudine a avut... Ce trebuie să faci dacă ești mușcat de căpușă, care este tratamentul și la ce riscuri te expui dacă o scoți singur din p...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x