Antena Căutare

România, campioană la scumpiri. Prețurile acestor alimente au explodat în 2019

Scump este cuvântul care ne trece tot mai des prin minte când mergem la cumpărături. Că viaţa a devenit mai costisitoare se vede în magazin, la piaţă sau la benzinărie. Preţurile au crescut peste tot, în ultimul an, confirmă Institutul Naţional de Statistică.

Din păcate, cel mai mult s-au scumpit produsele pe care le cumpărăm cel mai des şi de care avem cea mai mare nevoie. Raportat la luna decembrie 2018, cel mai mult a crescut preţul la citrice, cu 25%, dar şi celelalte fructe costă mai mult cu 16%. Cartofii, campioni absoluţi la scumpiri în ultimii ani, costă cu 19% mai mult decât anul trecut. Iar lista continuă cu produsele de bază: făina, carnea sau brânza. Viciile sunt şi ele tot mai costisitoare.

Ţigările, spre exemplu, s-au scumpit, într-un an, cu 7,6%. De asemenea, ne costă mai mult şi să vorbim la telefon. Factura a crescut cu 5,9%. Să nu uităm nici de utilităţi, pentru că aceste tarife influenţează toată producţia din România.

Preţurile benzinei şi motorinei au crescut cu 5,2%, arată datele INS. Au crescut şi tarifele la utilităţi: la apă, curent şi căldură.

Totuşi, sunt şi produse care s-au ieftinit. Cele mai mari reduceri sunt la biletele de avion, care costă cu 20% mai puţin faţă de anul trecut. Preţul ouălor şi cel al gazelor au scăzut cu câteva procente. Inflaţia a ajuns în octombrie anul acesta la 3,4%.

Patronii nu vor angajați bătrâni, chiar dacă statul oferă bani celor care angajează persoane mai vârstnice... Medicul din Timișoara acuzat că și-a bătut fiul pentru notele mici de la școală a fost reținut. Copilul a fost snopit în...
Cupluri zodiacale care devin mai puternice peste ani. Dragostea lor durează o viață întreagă
În „baletul cosmic”, anumite perechi zodiacale se angajează într-un dans care se...
Horoscopul zilei de 5 iunie 2023. Berbecii sunt sfătuiți să renunțe la mediul online. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 5 iunie 2023 spune că Berbecii sunt sfătuiți să renunțe la mediul...
Parteneri
Cel mai bun smoothie antiinflamator. Nutriționiștii îl recomandă pentru micul dejun
Catine.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


Ultimele știri
x