Antena Căutare

Record istoric pe piața muncii: peste un milion de aplicări la job-uri au fost înregistrate doar în luna ianuarie. Românii au început anul în forță, cu dorința de a-și schimba locul de muncă

Peste un milion de aplicări la job-urile active pe eJobs.ro au fost înregistrate în luna ianuarie a acestui an, nivelul reprezentând un record istoric pentru piața locală de recrutare.

Record istoric pe piața muncii: peste un milion de aplicări la job-uri au fost înregistrate doar în luna ianuarie. Românii au început anul în forță, cu dorința de a-și schimba locul de muncă
Bogdan Badea

Valoarea este cu aproximativ 25% mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut, când candidații activi pe eJobs.ro au cumulat puțin peste 800.000 de aplicări.

Aproape jumătate din numărul total de aplicări aferente lunii ianuarie a fost făcută pentru joburile din vânzări – domeniu care, an de an, este pe primul loc în topul preferințelor candidaților. Clasamentul continuă cu locurile de muncă disponibile în call-center-e și cele din administrativ / logistică/. Foarte căutate au fost, la începutul anului, și job-urile care se adresează celor cu experiență în zona de financiar / contabilitate, marketing sau bănci.

„Anul 2020 a început exploziv și a depășit toate așteptările noastre atât în ceea ce-i privește pe candidați, cât și în ceea ce-i privește pe clienți. Astfel, numărul record de aplicări din luna ianuarie a venit în tandem și cu încasări record. Ne așteptăm, deci, la un an bun și ne bucură să vedem că toată lumea a început în forță, că atât clienții mici cât și cei mari și-au consolidat bugetele și că au planuri mari pentru 2020. Avem toate premisele să credem că acest an ar putea fi unul dintre cei mai buni pentru cei care vor să se angajeze și pentru cei care angajează, deopotrivă”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.

Cel mai scăzut nivel de interes a fost manifestat pentru funcțiile publice, care au strâns aproximativ 500 de aplicări. De 4 ori mai multe aplicări au primit angajatorii din domeniul medicinei veterinare și puțin peste pragul de 2.500 de aplicări au înregistrat cei din protecția muncii. Prelucrarea lemnului, ONG-urile sau serviciile de babysitting / au pair și curățenie au fost alte domenii cu un nivel scăzut de atractivitate în ochii candidaților.

„Sigur că acest clasament este în strânsă corelație cu oferta de locuri de munca disponibile. Joburile din vânzări au dominat întotdeauna piața și, prin urmare, este firesc să adune și cele mai multe aplicări. Dar dincolo de această explicație avem și domenii care atrag un număr mare de candidați și de aplicări fără să fie în mod obligatoriu și printre cei mai activi angajatori. Și mă refer aici la IT, sector care a strâns 45.000 de aplicări doar în luna ianuarie”, mai spune Bogdan Badea.

La nivelul anului 2019, au fost înregistrate peste 9,5 milioane de aplicări, atât pentru job-urile din România, cât și pentru cele din străinătate. În acest moment, pe eJobs.ro sunt disponibile peste 25.000 de locuri de muncă pentru România cât și pentru străinătate.

Despre eJobs

Lansată în 1999, eJobs este prima platformă de recrutare lansată în România. eJobs România aparține companiei Ringier Romania, parte din Ringier AG, compania internațională de media localizată în Zurich, Elveția. eJobs.ro le oferă clienților săi cea mai relevantă bază de date de candidați, pe care o pune la dispoziție prin metode eficiente, utilizând canale de media personale și cunoștințe avansate de Performance Marketing și campanii de Employer Branding, precum și tactici de optimizare a rezultatelor de recrutare. eJobs.ro are un număr de peste 4 milioane de CV-uri, mai mult de 2 milioane de utilizatori unici lunari, 7.000 de CV-uri actualizate zilnic și o bază de fani de 290.000 pe Facebook.

Detalii noi despre starea de sănătate a românului infectat cu coronavirus. Soția acestuia a ajuns pe mâna medicilor, cu ... Bugetul Capitalei, adoptat şi cu voturile a doi consilieri PNL, deşi formaţiunea a anunţat că nu susţine proiectul propu...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x