În 1918, după destrămarea Imperiului Austro-Ungar, marile puteri victorioase decid să-i împartă teritoriul în funcție de criteriile populațiilor majoritare. Maghiarii realizează o hartă a Transilvaniei, pe care o trimit la Paris, unde platourile locuite de români - Maramureș, Oaș, Hațeg ori Apuseni - apăreau ca pustii. Robert Ficheux, un geograf francez, urcă pe toate cărările și corectează această hartă, dând naștere, practic, României Mari
La finele Primul Război Mondial, marile puteri victorioase decid să împartă teritoriile Imperiului Austro-Ungar, înfrânt și destrămat, după criteriile populațiilor majoritare. Este momentul în care se fac recensăminte, se creionează hărți ale tuturor provinciilor imperiale după naționalități, urmează să apară noi țări, să se traseze noi frontiere. Ungurii se mișcă repede, cu talent. Înaintează Parisului, acolo unde au loc tratativele, o hartă a Transilvaniei în care, zona montană, platourile locuite numai de românii din Maramureș, Oaș, Lăpuș, Apuseni ori Hațeg, sunt date ca...pustii! În prima variantă, populația maghiară, ”înghesuită” în orașe (n.r. - acolo unde românilor le era interzis să se așeze) apărea, deci, majoritată în Ardeal. Este momentul în care apare o echipă de geografi francezi, în fruntea cărora se află Robert Ficheux, omul care va da...România Mare și de care nimeni nu mai vorbește astăzi!
Romania în perioada interbelică în care, ca spațiu, a atins cea mai mare expansiune
De loc, Robert e din Saint-Omer, Franța, unde e născut la 1898. Iubește georgafia și istoria, e licențiat la Sorbona. Profesorul său, ilustrul Emmanuel de Martonne, îi propune România, unde ajunge, prima oară, la nici 20 de ani. Urcă pe toate cărările transilvane, acolo găsește numeroase comunități române, marcate cu pete albe de către unguri! Schimbă hărțile, le trimite la Paris, modifică ceea ce părea bătut în cuie. Așa apare România cu adevărat Mare! Dar nu se oprește aici. E îndrăgostit de țara noastră. Între 1924 și 1927 e angajat la ”Institutul Francez de Înalte Studii din București”. Își dă teza de doctorat cu studiul geomorfologic al întregului masiv al Munților Apuseni. Pleacă în Franța natală, dar revine aici în 1932. În 1935, la recomandarea marelui Emil Racoviță, este numit succesor al lui George Vâlsan, la Universitatea din Cluj-Napoca. În 1942, scrie ”Les Motzi” (”Moții”), lucrare ce și azi dă bătăi de cap extremiștilor unguri. Între 1927 și 1996 publică 27 de cărți, toate referitoare la România.
În perioada comunistă, este uitat cu desăvârșire. La jubileul de 125 de ani al Academiei Române, organizat în 1991, Robert Ficheux revine în țară și se numără printre oaspeții Academiei. A rămas memorabilă cuvântarea sa rostită în aula forumului academic al României, „țară ce a devenit întrucâtva și a mea”, după cum se exprima profesorul Ficheux. Și-a încheiat discursul (rostit în limba română) prin emoționanta urare: „Domnilor, rogu-vă, îngăduiți acestui moț francez să vă mulțumească călduros pentru această primire amicală și să vă ureze viață îndelungată, activă și rodnică. Urez scumpei noastre Românii, pe care o iubim cu toții, un viitor pașnic, demn de trecutul ei, deseori tragic, dar mereu glorios!” În 1997, Emil Constantinescu, președintele de atunci, îi conferă Ordinul Național ”Serviciul Credincios” în grad de Mare Ofițer.
Se stinge în Franța, la 1 august 2005, la vârsta de 107 ani, la Aubagne. Conform dorinței sale, este înhumat în cimitirul parizian Montparnasse, acolo unde dorm, printre alții, Brâncuși, Cioran sau Eugene Ionesco.
Zeci de bombe şi proiectile au fost descoperite într-o comună din Vrancea! Autoritățile au intervenit de urgență... Statistici cutremuratoare! Debutul vârstei de consum a drogurilor este mult prea devreme. Principala cauza: “Substanțele...
