Antena Căutare

Rugăciune către Sfântul si Dreptul Simeon, ocrotitorul copiilor mici. Ruga de ajutor care se spune pe 3 februarie 2023

Pe 3 februarie 2023, este sărbătorit Sfântul și Dreptul Simeon, cel care este ocrotitorul copiilor mici. Iată ce rugăciuni puternice și de ajutor se spun astăzi.

colaj de imagini cu sfantul si dreptul simeon alaturi de copii mici care aprind lumanari Galerie
Pe 3 februarie 2023, este sărbătorit Sfântul și Dreptul Simeon, cel care este ocrotitorul copiilor mici. Iată ce rugăciuni puternice și de ajutor se spun astăzi. | Profimediaimages.ro

Sfântul și Dreptul Simion, care este prăznuit pe 3 februarie 2023, este cunoscut și sub numele de Simeon Bătrânul sau Simeon cel bătrân. Se știe despre el că a fost un evreu, ”un om drept și cu frica lui Dumnezeu”. El apare în Noul Testament în câteva versete din Evanghelia după Luca.

Din Evanghelia după Luca aflăm că părinții lui Iisus Hristos l-au întâlnit pe Simeon când l-au adus la Templu pe Mântuitor. Confom religiei, Simeon era un bătrân căruia Duhul Sfânt i-a prezis că îl va vedea pe Mesia.

Citește și: Rugăciunea care te scapă de orice rău din viața ta! Ce se întâmplă dacă o rostești timp de o lună

Rugăciunea Sfântului Simeon care se rosteste pe 3 februarie 2023

Pe 3 februarie 2023, enoriașii îl sărbătoresc pe Sfântul și Dreptul Simeon. În această zi, rugăciunile și cântările dedicate acestuia sunt mult mai puternice.

Rugă către Sfântul si Dreptul Simeon, ocrotitorul copiilor mici

Iată ce rânduri trebuie să rostești în această zi pentru a beneficia de ajutorul și protecția Sfântului și Dreptului Simeon:

Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor; lumină spre descoperirea neamurilor şi slava poporului Tău Israel.

Cântare către Sfântul și Dreptul Simeon

Atotputernice Doamne, miluiește și mântuiește,

Ține această mică flăcăruie de viață.

Asemenea luminii unei candele

Este viața acestui copil,

Iar vânturile lumii cumplite sunt,

Chiar și pentru strălucitoarele stele.

Un foc mic se păstrează sub cenușă,

Iar sub mâna Ta, sufletul omului.

O, Doamne, mântuiește-ne, miluiește-ne și ne ușurează

Trecerea prin această viață.

Așa s-a rugat și Prorocul David, deși el era torță strălucitoare.

Păzește sufletul și cugetul copiilor

De toată întinarea cea rea a păcatului.

Sufletul lor ușor ar pieri

Dacă Tu, Doamne, nu l-ai apăra ca un Puternic.

O, Stăpâne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi și acum,

Ține această mică flăcăruie în viață!

Pentru rugăciunile Sfântului Tău, Dreptul Simeon,

Cel care în brațele sale pe Pruncul Iisus l-a primit.

Citește și: Rugăciune pentru ajutor imediat. Cea mai puternică rugăciune pentru momentele grele

Cine a fost Sf. Simeon și de ce este ocrotitorul copiilor mici

Întâlnirea Sfântului Simeon cu Sfânta Familie este pomenită pe 2 februarie 2023, când are loc Întâmpinarea Domnului. Se obișnuiește ca sfinții să fie amintiți după anul de deces, motiv pentru care sărbătoarea lui Simeon este pe 3 februarie.

Dar cine a fost Sfântul și Dreptul Simeon și de ce este cinstit ca ”Drept”? Ei bine, Sfântul Simeon a trăit înainte de venirea pe lume a lui Iisus Hristos. Dumnezeu i-a prelungit viața pământească și Duhul Sfânt l-a luminat pentru a vedea ceea ce nu putuse pricepe cu mintea în tinerețe.

Citește și: Cea mai puternică rugăciune către Sfântul Mucenic Trifon, 1 februarie 2023. Aceste cuvinte te feresc de toate bolile și blestemele

El este cinstit ca ”Sfânt” pentru că a dus o viață aleasă, dar mai ales pentru că l-a ținut pe Mântuitor în ”mâinile sale bătrânești”. Prin acțiunile sale, Sfântul și Dreptul Simeon a fost un exemplu de smerenie, de nezdruncinată răbdare și un model de întoarcere către credință.

Minunile Sfântului și Dreptului Simeon, cel care e prăznuit la sărbătoarea de azi, 3 februarie 2023

Una dintre minunile sale e amintită de Monahul Petru din Muntele Athos. În anul 667, Petru a mers la război în Siria, unde a fost luat prizonier și închis în cetatea Samaria.

El a început să cugete la păcatele sale și într-o noapte i s-a arătat în vis Sfântul Nicolae. Acesta l-a sfătuit să ceară ajutorul Sfântului Simeon Dreptul, după ce ține post.

Într-o zi, cei doi sfinți i s-au arătat în temnița unde era închis Petru. Când l-a văzut pe Sfântul Simeon, îmbrăcat în veșmintele preoției Legii Vechi și cu un toiaj în mână, Monahul Petru s-a înspăimântat. A urmat acest dialog:

Sfântul și Dreptul Simeon: ”Tu ești cel care îl rogi pe fratele Nicolae să te slobozească din legături și din această temniță?”

Petru: ”Eu sunt, plăcutule al lui Dumnezeu, pe care te-am câștigat ca mijlocitor către Dumnezeu”.

Citește și: Rugăciune pentru sporul casei. Rostește-o pentru binele familiei tale!

Sfântul Simeon: „Dar îți vei ține făgăduința, ca să te faci monah și să viețuiești în fapte bune?”

Petru: ”Da, stăpâne, ajutându-mi Dumnezeu, o voi împlini”

Sf. Simeon: ”Dacă făgăduiești că vei face așa, să ieși acum de aici și să mergi unde vei voi”. După acesta, Dreptul Simeon a atins lanțurile cu toiagul și ele s-au topit.

Se spune că Sfântul și Dreptul Simeon a trăit 360 de ani. Moaștele lui au rămas în Zadar, iar locuitorii l-au ales pe Sf. Simeon ca ocrotitor al orașului. El este cinstit ca un mijlocitor pentru binecuvântarea copiilor, potrivit Pravila.

Mai multe detalii despre Sfântul și Dreptul Simeon, precum și despre prorocița Anna, în materialul video de mai jos:

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

A1.ro, lider în categoria Divertisment cu 4.713.449 vizitatori unici în luna ianuarie. Aplicația Antena 1, lider naționa... Un bebeluș a fost abandonat în aeroport după ce părinții au aflat că trebuie să plătească bilet pentru el. Cum au fost d...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x