Antena Căutare

Sânziene 2022. Tradiții, obiceiuri și superstiții care se păstrează din bătrâni. Ce nu ai voie să faci în această zi

Sânzienele se sărbătoresc în fiecare an pe 24 iunie și sunt multe superstiții păstrate din bătrâni care sunt legate de această zi specială.

colaj sanziene 2022 Galerie
Pe data de 24 iunie, în fiecare an, se sărbătoresc Sânzienele sau Drăgaicele, așa cum se numesc în popor. Această sărbătoare a fost păstrată din moși strămoși, cu anumite datini și superstiții. | Hepta

Pe data de 24 iunie, în fiecare an, se sărbătoresc Sânzienele sau Drăgaicele, așa cum se numesc în popor. Această sărbătoare a fost păstrată din moși strămoși, cu anumite datini și superstiții.

Sânzienele reprezintă o sărbătoare religioasă care e strâns legată de nașterea Sfântului Ioan Botezătorul. Tocmai de aceea, în calendar sărbătoarea apare cu cruce roșie și trebuie respectate cu sfințenie mai multe reguli precum faptul că nu se spală, nu se fac treburi gospodărești și nu se merge la câmp.

Legenda spune că cine muncește în ziua de Sânziene, va fi pocit și va ajunge să fie înnebunit de Drăgaice, niște fete tinere asemenea ielelor din povești, potrivit Tradiții și obiceiuri.

Sânziene 2022: Tradiții și obiceiuri

Sărbătoare de Sânziene marchează, din punct de vedere calendaristic, mijlocul verii, apropiindu-se de data la care se sfârșesc muncile agricole și lumea se ocupă de recoltat.

Citește și: Sânziene 2021: tradiții și superstiții. Ce să nu faci în Noaptea de Drăgaica pentru a nu înfuria Ielele

În ziua de Sânziene, se spune că păsările încep să se pregătească deja pentru sezonul rece. Cucul este prima pasăre care dă semnalul. Dacă cucul începe să cânte de Sânziene, atunci urmează o vară caniculară și secetoasă. În cazul în care cucul cântă și după Sânziene, atunci acesta prevestește foamete și război.

Tradiția spune că în noaptea de Sânziene se deschid cerurile, iar Sânzienele sau Drăgaicele coboară și joacă dansul ielelor, ascunde în păduri. Cel care le vede dansând se va îmbolnăvi pe loc, fiind complet fermecat de acestea.

Sânzienele arată ca niște zâne, iar acestea se prind în horă și dansează. Ele sunt ființe magice care dau buruienilor și plantelor întrebuințări vindecătoare. Unele Sânziene apără holdele de grâu și aduc rod în livezi. De asemenea, se spune că ele ursesc fetele de măritat.

Sânziene 2022: Ce trebuie să facă fetele de măritat

Cu toate acestea, cei care nu respectă această zi sfântă vor suporta consecințe grave pentru că Sânzienele îi pot pedepsi aspru, aducând boală și neputință asupra lor. Când vine vorba de vreme, Sânzienele pot stârni furtuni puternice și pot aduce grindina, stricând recoltele.

Citește și: Solstițiul de vară, 21 iunie 2022. Tradiții și superstiții în cea mai lungă zi din an. Câte ore de lumină va avea ziua

Fetele care sunt bune de măritat merg la cules de flori pentru a împleti coronițe frumoase din flori de sânziene. După ce coronițele sunt gata, ele trebuie aruncate peste casă, iar dacă acea coroniță rămâne agățată, înseamnă că acolo va avea loc o nuntă în scurt timp.

Alte fete păstrează câteva flori de sânziene pe care le pun sub pernă în noaptea dinspre 24 iunie pentru a-și visa alesul.

În dimineața zilei de Sânziene, femeile trebuie să se spele cu rouă sau să se salde în ape curgătoare, potrivit obiceiului din străbuni. Bătrânii spun că astfel femeia reușea să rămână sănătoasă tot anul, fiind ferită de probleme și boli. De asemenea, cele care își doresc copii, vor reuși să rămână însărcinate.

O altă tradiție spune că ploaia din ziua de Sânziene e semn de belșug pentru că se vor face porumbul, strugurii și multe alte bucate.

Alertă de holeră în județul Suceava! DSP a acționat imediat: "Suntem în gardă". Ce au fost rugați medicii de f... Rezultate extrageri Loto 23 iunie 2022. Numerele câștigătoare de joi la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc P...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x