Antena Căutare

Scene apocaliptice în Ialomița! Un om și peste 700 de animale au ars de vii, într-un incendiu ce a cuprins o fermă. Ce indicii au descoperit pompierii?

Un bărbat de 33 de ani și peste 700 de animale au murit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-un incendiu de proporţii ce a cuprins o fermă din oraşul Amara, judeţul Ialomiţa.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Ialomiţa, incendiul a fost semnalat sâmbătă noapte, la o fermă din localitatea Amara. Flăcările cuprinseseră un adăpost de animale, în care se aflau oi, capre, vaci şi cai, dar şi două încăperi de locuit şi rezerva de furaje a fermei.

La locul incendiului s-au deplasat pompierii de la Detaşamentul Slobozia cu trei autospeciale de lucru.

Ajunşi la faţa locului, pompierii au găsit într-una din încăperile amenajate în imediata vecinătate a adăpostului de animale trupul carbonizat al unui bărbat. În urma cercetărilor, pompierii şi Poliţia au aflat că bărbatul mort în incendiu avea 33 de ani.

În acelaşi incendiu, au murit şi 600 de oi, 100 de capre, 3 bovine şi un asin iar ferma a fost distrusă pe o suprafaţă de 600 de metri pătraţi.

În foc au mai ars elemente de construcţie şi mobilier, un autoturism, harnaşamente pentru cai, 3 atelaje, aproximativ 200 baloţi de paie şi lucernă, 10 tone de porumb, şi lemne depozitate în fermă. Pe timpul intervenţiei s-a reuşit salvarea a circa 300 de oi şi a 9 cai, precum şi a unor utilaje agricole.

Primele informaţii furnizate de ISU Ialomiţa indică folosirea intenţionată sau din culpă a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.

Incendiul a fost stins duminică dimineaţă, în jurul orei 3.30.

Sursa : news.ro

Spitalele nu au dezinfectanți! Cadrele medicale sunt nevoite să găsească alternative salvatoare, pe care le recomandă și... Încă un județ declară măștile de protecție obligatorii! Când intră învigoare noile restricții anunțate de autorități: „E...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x