Antena Căutare

Sfântul Dumitru, 26 octombrie. Tradiții, obiceiuri și superstiții de Sânmedru și Sfântul Mare Mucenic Dimitrie

Sfântul Dumitru, cel care a devenit guvernatorul Tesalonicului după ce tatăl său a mers la Ceruri, este sărbătorit pe data de 26 octombrie de către toți credincioșii.

Fotografie realizata cu o zi inainte de Sfantul Dumitru, de Sanmedru, care are o multime de traditii si superstitii Galerie
Sfântul Dumitru este sărbătorit pe data de 26 octombrie de către toți credincioșii | Profimediaimages.ro

În tradiția populară, Sfântul Marele Mucenic Dimitrie este considerat patronul păstorilor sau cel care usucă toate plantele.

Care este povestea Sfântului Dimitrie/Dumitru

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie a trăit pe vremea împăraților Dioclețian și Maximian Galeriu și era fiul voievodului cetății Tesalonicului.

El a fost botezat în secret de către părinții săi, care se temeau de prigoanele împotriva creștinilor.

Tot în acest mod a fost învățat și tainele sfintei credințe și a început să lucreze în darul lui Dumnezeu. Anii au trecut, iar părinții lui s-au stins din viață. După moartea tatălui, a preluat rolul de guvernator al Tesalonicului.

Citește și: Sfântul Dumitru 2019. Ce nume se sărbătoresc, cui spui „La mulți ani” pe 26 octombrie

Sfântul Dumitru a fost primit cu mare cinste de cetățeni și, în timp ce cârmuia cu vrednicie poporul, propovăduia dreapta credință.

Ce tradiții și obiceiuri există de Sfântul Dumitru

Fotografie realizata de sfantul dumitru/dimitrie catolic, care este sarbatorit pe 26 octombrie

Sfântul Dumitru este sărbătorit pe data de 26 octombrie de către toți credincioșii

Profimediaimages.ro

Se știe că de Sfântul Dimitrie, căldura intră în pământ și frigul începe să-și arate colții. De asemenea, el are grijă să desfrunzească codrul.

Printre cele mai spectaculoase obiceiuri care se țin în ajun de Sânmedru sunt focurile vii.

În ajunul sărbătorii, în noaptea de 25 octombrie se face “Focul lui Sânmedru”, moment în care oamenii obișnuiesc să aprindă focuri în curți sau pe dealuri.

Peste ele sar copiii pentru a fi sănătoși, iar tinerii să se căsătorească.

Citește și: Mesaje de Sfântul Dumitru. Felicitări, urări, SMS-uri pe care le poți trimite sărbătoriților

Pe 26 octombrie, când este sărbătorit Sfântul Dumitru, se împarte mâncare și se slobod sărindarele. Bucatele se duc la biserică, unde se dau de pomană celor trecuți în neființă.

Care este rolul focului de Sfântul Sânmedru

Conform tradiției, persoanele care sar peste flăcări vor fi sănătoși întregul an și feriți de necazuri, nenorociri și boli.

Rolul focului este de a alunga atât fiarele, având și puteri roditoare, astfel încât după ce este stins oamenii obișnuiesc să arunce în grădina cenușă și cărbuni.

Citește și: Ce să dai de pomană de Sfântul Dumitru pentru fericire și noroc

Superstiții de Sfântul Dumitru

Se spune că cei care vor ține cu sfințenie sărbătoarea de Sfântul Dimitrie vor fi feriți de boli și lovituri.

De asemenea, pentru că Sânmedru era considerat patronul păstorilor, în regiunea Moldovei se practică și în zilele noastre un obicei străvechi.

Pentru a putea vedea cum va fi iarna care vine, păstorii obișnuiesc să-și așeze cojocul pe iarbă în mijlocul oilor, așteptând să vadă care animal se va așeza pe el.

Citește și: De Sfântul Dumitru se pune varză la murat! Cea mai bună rețetă de varză acră la butoi

Dacă o oaie neagră se așează înseamnă că iarna va fi una bună, în timp ce dacă se va culca o oaie albă, iarna va fi aprigă.

O altă datină prin care oamenii obișnuiau să vadă cum va fi vremea era mersul oilor în dimineața de Sfântul Marele Mucenic Dumitru.

Dacă se va trezi prima oară o oaie albă și va merge spre sud iarna va fi una grea, iar dacă se va trezi una neagră și va merge pe nord, iarna va fi ușoară.

Superstiții de Sfântul Dumitru și Sânmedru în Oltenia și Bucovina

Fotografie realizata cu o zi inainte de Sfantul Dumitru, de Sanmedru, care are o multime de traditii si superstitii

Sfântul Dumitru este sărbătorit pe data de 26 octombrie de către toți credincioșii

Profimediaimages.ro

În Bucovina, persoanele care vor semăna usturoiul după Sânmedru vor avea parte anul viitor doar de pagubă.

În regiunea Olteniei, oamenii cred că doar dacă vei respecta toate tradițiile acestei sărbători vei fi într-adevăr protejat de necazuri și primejdii.

Citește și: Cea mai puternică superstiție de Sfântul Dumitru de la care nu trebuie să te abați

Oamenii de la țara obișnuiau să respecte aceste superstiții cu strictețe pentru a-și proteja animalele de lupi.

Tot pe 26 octombrie, de Sfântul Marele Mucenic Dumitru, se taie și coama cailor tineri pentru ca aceasta să crească frumoasă.

Totuși, de Sfântul Dimitrie nu trebuie folosit piaptănul. În caz contrar vei atrage asupra ta necazuri și primejdii.

Citește și: Pelerinajul de Sfântul Dimitrie cel Nou. Care sunt condițiile de participare și ce sunt obligați pelerinii să facă

Restricții noi în București din cauza exploziei cazurilor de Covid-19. Cum vor fi sancționați cei care nu le respectă... Românii se pregătesc de ora de iarnă. Ceasurile se dau înapoi cu o oră. Cum percepe organismul nostru schimbarea...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x