Antena Căutare

Schimbare majoră pentru ortodocșii români! O sărbătoare importantă se amână la dorința Bisericii!

Pentru mulți dintre creștini ortodocșii din România, calendarul sărbătorilor religioase este sfânt și rareori se întâmplă ca în anumite momente să se schimbe ceva. 2019 este unul dintre acei ani în care orânduiala se modifică și totul se petrece cu încuviințarea BOR.

Pentru mulți dintre creștini ortodocșii din România, calendarul sărbătorilor religioase este sfânt și rareori se întâmplă ca în anumite momente să se schimbe ceva. 2019 este unul dintre acei ani în care orânduiala se modifică și totul se petrece cu încuviințarea BOR.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis ca una dintre cele mai importante sărbători religioase de peste an, cea a Sfântului Gheorghe, să nu mai fie celebrată pe 23 aprilie, așa cum s-a întâmplat în ultima vreme, ci șase zile mai târziu, din motive... pastorale.

Schimbarea este valabilă doar pentru 2019, lucrurile urmând să revină la normal începând din 2020, când credincioșii vor sărbători unul dintre cei mai importanți sfinți pe 23 aprilie.

„Sfântul Gheorghe a fost unul dintre marii credincioși ai omenirii, iar cinstirea lui este motive de sărbătoare și bucurie. Anul acesta 23 aprilie pică în perioada în care creștinii ortodocși se află în Săptămâna Patimilor. În consecință, s-a decis ca toți purtătorii numelui acestui sfânt să își celebreze onomastica pe 29 aprilie, după ieșirea din Postul Paștelui. Astfel de situații au mai existat în trecut și este o decizie cât se poate de normală a bisericii”, a explicat un reprezentant al BOR.

Informație de ultimă oră! Mama și fiul ei de aproape patru ani dispăruți în Brașov au fost găsiți! Care este starea celo... Elevii care își caută un loc de muncă pot primi bani de la stat! Iată care sunt condițiile de acordare...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x