Antena Căutare

Sorin Oprescu a fost condamnat la închisoare cu executare! Sentinţa nu este definitivă. Câți ani ar putea petrece după gratii

Sorin Oprescu, fostul primar general al Capitalei, a fost condamnat, luni, la patru ani şi patru luni de închisoare cu executare, de Tribunalul Bucureşti, în dosarul în care era acuzat de patru fapte, pentru una dintre ele fiind însă achitat. Sentinţa nu este definitivă.

Sorin Oprescu, fostul primar general al Capitalei, a fost condamnat, luni, la patru ani şi patru luni de închisoare cu executare, de Tribunalul Bucureşti, în dosarul în care era acuzat de patru fapte, pentru una dintre ele fiind însă achitat. Sentinţa nu este definitivă.

Tribunalul Bucureşti l-a achitat pe Sorin Oprescu pentru infracţiunile prevăzute de art 29 lit. a din Legea nr 656/2002.

„În baza prevederilor art 289 alin 1 cod penal cu aplic. art 6 si art 7 lit. a din Legea nr 78/2000 condamnă pe inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 3 ani interdicţia drepturilor prev. de art 66 alin 1 lit. a b k cod penal. În baza prevederilor art 289 alin 3 cod penal dispune confiscarea sumei de 25.000 euro. În baza prev art 367 alin 1 cod penal condamnă pe inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare şi 3 ani interdicţia drepturilor prev. de art 66 alin 1 lit. a b si k cod penal. În baza art 297 cod penal cu ref la art 13/2 din Legea nr 78/2000 mai condamnă pe inculpat la pedeapsa de 3 ani inchisoare şi 3 ani interdictia drepturilor prev. de art 66 alin 1 lit., a b k cod penal", se arată în decizia instanţei, potrivit News.ro.

Magistraţii Tribunalului Bucureşti mai arată că, în baza art 39 alin 1 lit. b cod penal, Sorin Oprescu va executa pedeapsă de 4 ani închisoare la care adaugă sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse de 1 an si 4 luni.

„În final, inculpatul execută pedeapsa de 4 ani şi 4 luni inchisoare si 3 ani interdictia drepturilor prev. de art 66 alin 1 lit. a b k cod penal. În baza prev. art 65 cod penal interzice inculpatului drepturile prev. de art 66 alin 1 lit. a b k cod penal executabilă de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare la momentul când pedeapsa principala a fost considerata ca fiind executată", mai scrie în decizia instanţei.

De asemenea, instanţa a constatat că Sorin Oprescu a fost reţinut/arestat preventiv în perioada 6 septembrie 2015 - 27 noiembrie 2015 (arestat la domiciliu) - 14 ianuarie 2016 (control judiciar).

Totodată, Tribunalul Bucureşti a respins cererea privind aplicarea măsurii confiscării extinse prevăzute de art 112/1 cod penal pentru martora Adriana Nica.

„În baza prevederilor. art 403 lit. c cpr pen ridică măsura sechestrului asigurător asupra imobilului situat în Bucureşti, sector 1 str Herăstrău, nr 42 aparţinând martorei Nica Adriana. În baza prevederilor art 112 /1 cod penal confiscă de la inculpatul Oprescu suma de 695.871 lei (perioada 2013 - septembrie 2015). În baza prevederilor art 403 lit. c cpr pen menţine măsura sechestrului asigurător asupra cotei indivize de 5/6 din imobilul situat în Bucureşti, str Popa Savu nr 42, parter sectorul 1 format din apartament patru camere de locuit şi dependinţe cu o suprafaţă utilă de 172,34 mp, loc de parcare demisol şi boxa demisol şi cota parte indiviza de 101,64 mp teren identificate cu nr cadastrale 6627-2, 6627/2/3 intabulate in cartea funciara 27192 sector 1 până la concurenţa sumei de 1.264.531,8 lei. În baza prevederilor art 403 lit. c c pr pen ridică măsura sechestrului asigurător asupra imobilului situat în sat Ciolpani, comuna Ciolpani în suprafaţă de 526 mp şi teren cu suprafaţa de 895 mp. În baza prevederilor art 403 lit. f c pr pen dispune restituirea către a inculpat a sumelor de 31.350 lei, 9000 euro, 31.050 lei, 40.000 lei, 500 euro, ridicate cu ocazia percheziţiilor domiciliare", mai arată sursa citată.

Acuzații șocante la adresa unui medic din Timiș! Ce ar fi făcut doctorul cu peste 150 de carduri de sănătate... Imagini șocante cu atacul din Delta Dunării! O persoană a ajuns la spital. „Dacă-mi pierdeam ochiul, îmi pierdeam pâinea...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x