Antena Căutare

Structura anului şcolar 2021-2022 se va schimba din toamnă. Ce trebuie să știe elevii despre examene, materii și vacanțele legale

Din toamnă se va schimba structura anului şcolar 2021-2022. Vom avea tot două semestre, dar împărţite diferit.

Va avea tot două semestre, însă primul va fi mai scurt şi se va încheia înaintea sărbătorilor de iarnă. O structura logică a anului şcolar, bazata pe 2 semestre cu trei vacanţe iarnă, primăvară şi vară din luna. Pt gardiniţe şi învăţământul primar se adaugă şi săptamana de vacanţă octombrie. Semestrul 1 se va incheia inainte de sarbatorile de iarna, va avea o durata de 14 saptamani, notează Observator.

Materia va fi structurată în aşa fel încât să fie adaptată duratei celor două semestre, susţine ministrul. Însă, aici oficialul se bazaeză pe ajutorul dascălilor.

Structura anului școlar 2021-2022 va fi schimbată

"Singura problema e aceea a evaluării și notării, care va trebui să fie facută într-o perioadă mai scurtă. Mizez pe sprijinul cadrelor didactice, sunt convins că vor găsi soluții în favoarea elevilor", spune Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației.

Citește și: Elevii vor fi testați anti-COVID-19 la școală. Părinții copiilor trebuie să-și dea acordul printr-un formular

Până atunci, regulile de protecţie în şcoli sunt importante. Unele sunt greu de aplicat, cum ar fi distanţarea de un metru între elevi. Mai ales, că multe clase nu au spaţiu suficient.

"Pentru a fi cât se poate de clar: se recomandă distanță minimă de un metru. Dar, având în vedere că nu se poate schimbă infrastructură școlară din România, pe parcursul a câteva zile, mizez pe priceperea managementului din fiecare școală. Monitorizăm această pricepere pentru a asigura o distanțare maxim posibilă", mai spune Sorin Cîmpeanu.

Citește și: Povestea băiatului care a stat în comă zece luni și nu știe despre pandemia de Covid-19, deși a luat virusul de două ori

Deşi în şcoli se va face triaj, este nevoie şi ca părinţii să-şi evalueze copilul înainte să plece de acasă.

"Reguli simple pentru părinți: evaluarea copilului acasă și păstrarea lui acasă, dacă are orice fel de simptome care ar putea să indice o infecţie cu COVID-19", spune ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu.

La apariţia unui caz de COVID în rândul preşcolarilor sau al elevilor din învăţământul primar, cursurile se vor suspenda timp de 14 zile. La gimnaziu sau liceu, decizia suspendării cursurilor se va lua de conducerea şcolii împreună cu Direcţia de Sănătate Publică. Însă, pentru ca elevii să poată fi testaţi este nevoie de acordul părinţilor.

Citește și: Primele reacții adverse grave după vaccinarea anti-coronavirus. Cum s-au manifestat și cât au durat

"Este necesar din partea parintilor sa isi exprime acordul informat cu privire la testare, va exista pe pagina MS un formular tip. Doar testand putem sa pastram pe toata lumea in siguranta", mai spune ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu.

Până acum, 2.181 de şcoli sunt în scenariul verde, 903 în scenariul galben şi 149 în scenariul roşu.

Elevii vor fi testați anti-COVID-19 la școală. Părinții copiilor trebuie să-și dea acordul printr-un formular... Rezultate extrageri Loto 7 februarie 2021. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și No...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
(P) Dinți strâmbi și alte semne că ai nevoie de aparat dentar
(P) Dinți strâmbi și alte semne că ai nevoie de aparat dentar
A pozat în costum de baie la 69 de ani. Actrița se află în luna de miere alături de soțul cu 14 ani mai tânăr
A pozat în costum de baie la 69 de ani. Actrița se află în luna de miere alături de soțul cu 14 ani mai tânăr Catine.ro
Prima pârtie deschisă în sezonul acesta. Cât o costă o porție de ciorbă | VIDEO
Prima pârtie deschisă în sezonul acesta. Cât o costă o porție de ciorbă | VIDEO
Burak Yamantürk vorbește despre căsnicia cu Özge Özpirinçci: „Nu o las pe Ozge în bucătărie”
Burak Yamantürk vorbește despre căsnicia cu Özge Özpirinçci: „Nu o las pe Ozge în bucătărie” Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Ofițerul SRI îl „jumulea” de bani pe „Regele puilor” de la Crevedia. Judecătorul care l-a condamnat pe fugarul Daniel Dragomir, sancționat disciplinar de CSM și de Înalta Curte
Ofițerul SRI îl „jumulea” de bani pe „Regele puilor” de la Crevedia. Judecătorul care l-a condamnat pe... Libertatea.ro
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a susţinut”
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a... AntenaSport
Noi informații despre starea de sănătate a lui Justin Timberlake după ce a fost diagnosticat cu boala Lyme într-o formă „debilitantă”. Ce au dezvăluit apropiații artistului
Noi informații despre starea de sănătate a lui Justin Timberlake după ce a fost diagnosticat cu boala Lyme... Elle
O femeie a murit în sala de așteptare a Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Rădăuți. I s-ar fi făcut rău brusc
O femeie a murit în sala de așteptare a Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Rădăuți. I s-ar fi făcut rău... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Cozonac cu umplutură de ciocolată și nuci. Desertul sărbătorilor cu miros cuceritor
Cozonac cu umplutură de ciocolată și nuci. Desertul sărbătorilor cu miros cuceritor HelloTaste.ro
Averea uriașă lăsată de Rodica Stănoiu și situația complicată în care s-a trezit iubitul cu 50 de ani mai tânăr. Ce spun avocații
Averea uriașă lăsată de Rodica Stănoiu și situația complicată în care s-a trezit iubitul cu 50 de ani mai... Antena3.ro
Cele mai frecvente întrebări Alexa în 2025. Ce curiozități au avut utilizatorii
Cele mai frecvente întrebări Alexa în 2025. Ce curiozități au avut utilizatorii useit
Horoscopul zilei de 17 decembrie 2025. Leii sunt relaxați. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 17 decembrie 2025. Leii sunt relaxați. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Marea bulibășeală: Nouă programă de Limba și literatura română pentru clasa a IX-a
Marea bulibășeală: Nouă programă de Limba și literatura română pentru clasa a IX-a Jurnalul
Porțile karmice ale lunii decembrie: ce zodii se vor elibera și care se vor confrunta cu umbrele lor
Porțile karmice ale lunii decembrie: ce zodii se vor elibera și care se vor confrunta cu umbrele lor Kudika
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga Justiție! «Aseară la ora 20...»
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga... Redactia.ro
Industria din România în care poţi câştiga aproape 12.000 de lei în mână, dublu faţă de salariul mediu
Industria din România în care poţi câştiga aproape 12.000 de lei în mână, dublu faţă de salariul mediu Observator
Cum arde corpul tău grăsimea. Ce trebuie să știi pentru a slăbi eficient
Cum arde corpul tău grăsimea. Ce trebuie să știi pentru a slăbi eficient MediCOOL
Cele cinci sosuri-mamă pe care trebuie să le cunoști. Ele stau la baza bucătăriei franțuzești
Cele cinci sosuri-mamă pe care trebuie să le cunoști. Ele stau la baza bucătăriei franțuzești HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Testul oglinzii la bebeluși. Ce înseamnă și când ar trebui să îl faci
Testul oglinzii la bebeluși. Ce înseamnă și când ar trebui să îl faci DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
The Game Awards 2025. Ce titlu a luat premiul pentru Cel mai bun joc al anului
The Game Awards 2025. Ce titlu a luat premiul pentru Cel mai bun joc al anului UseIT
Rețeta de turtă dulce de la Martha Stewart. Ce ingrediente folosește
Rețeta de turtă dulce de la Martha Stewart. Ce ingrediente folosește Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x