Antena Căutare

Superstiții și tradiții în luna martie. Ce este bine să faci și ce să eviți în această perioadă

Este a treia lună a anului, dar și începutul primăverii, anotimpul renașterii. Pe lângă multele sărbători legale, dar și datele importante din calendarul creștin ortodox, avem și superstiții și tradiții.

Galerie
Ce este bine să faci în luna martie pentru a avea noroc și ce ar trebui să eviți, conform tradițiilor și obiceiurilor | Profimedia Images

Evenimentele astronomice nu trebuie nici ele uitate, dat fiind faptul că marchează momentele importante în cadrul horoscopului.

Superstiții și tradiții în luna martie

Luna martie este concepută din 31 de zile și are un început ca cel al lunii februarie, dar și ca luna noiembrie. Denumirea lunii Martie vine din latină și este de fapt numele zeului Marte. În latină i se spune Mars. El a fost fiul lui Jupiter și al Junonei. Este considerat una dintre cele trei divinități care au protejat Roma. Mars era tatăl lui Romulus, și romanii îl considerau protectorul lor suprem.

În luna martie, fiind început de primăvară, vremea este întotdeauna schimbătoare. Avem parte atât de soare, căldură, cât și de ploi și frig intens. Superstițiile spun că este vorba despre „capriciile” primăverii, se arată pe un site.

Articolul continuă după reclamă

Tradiția românească spune că luna martie este una dintre cele mai bogate perioade ale anului. Avem mărțișorul care este întotdeauna pe 1 martie. Atunci se oferă mărțișoare și acel șnur roșu care este simbolul norocului, renașterii și al primăverii. În unele zone, mărțișorul este purtat până la înflorirea pomilor. Acest gest se pare că ar aduce noroc și prosperitate.

Citește și: Ce flori nu se oferă de Ziua Femeii. Pe 8 martie este mai bine să eviți aceste alegeri populare

Culorile alb-roșu de la șnurul mărțișorului sunt un contrast perfect între anotimpurile vară-iarnă, dar și căldură și frig. În trecut, șnurul era format din culorile alb și negru.

În primele zile ale lunii martie sunt și Babele. În acest sens, superstițiile spun că în funcție de vreme, așa este și firea omului. Alegerea babelor a devenit mai degtabă un ritual simbolic. Între 1 și 9 martie, fiecare își alege o babă și starea vremii îi arată cum îi va fi perioada

Sărbătorile primăverii

Printre cele mai importante evenimente din luna martie se numără Ziua Internațională a Femeii. Aceasta are o dată fixă și pică întotdeauna pe 8 martie. Femeile primesc atunci cadouri simbolice și flori.

Sărbătoarea trecută în calendarul creștin ortodox de pe 9 martie este sărbătoarea Sfinților 40 de Mucenici. Prepararea acestora se face diferit în funcție de regiunile țării. Astfel, în Moldova avem mucenici cu zeamă dulce, iar în Muntenia și Dobrogea, cei copți.

Citește și: Cum îți calculezi Baba în luna martie. De ce trebuie să ții cont

Potrivit tradiției, după Babe urmează Mucenicii care aduc o vreme mai bună. Până pe 17 martie, se ard gunoaiele pentru ca primăvara să fie mai blândă și mai curată. Se spune că astfel aerul se purifică, dar și sufletul și trupul.

Superstiția spune că tot ce este semăna în această perioadă, va rodi de 40 de ori mai mult. Cei care nu respectă tradițiile, vor avea de suferit timp de 40 de zile. O altă superstiție spune că dacă va ploua pe 9 martie, atunci ploaia va veni și în prima zi de Paște.

Pe data de 25 martie, se marchează Buna Vestire, o altă sărbătoare trecută în calendarul ortodox. În această zi, credincioșii care țin post au dezlegare la pește. În calendarul popular, Buna Vestire este cunoscută și ca Ziua Cucului. Vestirea primăverii este anunțată cu primul cântec al acestei păsări.

Antena Academy, eveniment premium de Ziua Femeii. Workshop de succes dedicat femeilor de business din România... Ultimul mesaj transmis de Andreea Anița înainte să moară! Ce se va întâmpla cu suma de 2,3 milioane de dolari, strânsă d...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Comentarii


Citește și
Rezultate Loto azi, 19 aprilie 2026. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Rezultate Loto azi, 19 aprilie 2026. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și...
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de Kevin Federline după reuniunea cu cântăreața
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de... Catine.ro
Un bucureștean care a distrus cuiburi de pescăruși aflate pe un bloc s-a ales cu dosar penal. Ce pedeapsă riscă să primească
Un bucureștean care a distrus cuiburi de pescăruși aflate pe un bloc s-a ales cu dosar penal. Ce pedeapsă riscă...
Afra Saraçoğlu, surprinsă de jurnaliști pe stradă. Cum arată în prezent actrița din Golden Boy – Dragoste rebelă
Afra Saraçoğlu, surprinsă de jurnaliști pe stradă. Cum arată în prezent actrița din Golden Boy – Dragoste... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Cum ocolesc primăriile reforma lui Bolojan: posturile dispar, oamenii rămân. „Nimeni nu pleacă acasă”
Cum ocolesc primăriile reforma lui Bolojan: posturile dispar, oamenii rămân. „Nimeni nu pleacă acasă” Libertatea.ro
Marea dorinţă pe care Mircea Lucescu o avea de la fiul Răzvan, înainte să moară: “Sper să reuşească”
Marea dorinţă pe care Mircea Lucescu o avea de la fiul Răzvan, înainte să moară: “Sper să... AntenaSport
Este în culmea fericirii! Îndrăgita actriță și soția ei așteaptă cel de-al doilea copil. Modul inedit în care au făcut marele anunț. Video
Este în culmea fericirii! Îndrăgita actriță și soția ei așteaptă cel de-al doilea copil. Modul inedit în... Elle
Ultimul interviu al lui Mircea Lucescu! Marea neîmplinire a regretatului antrenor
Ultimul interviu al lui Mircea Lucescu! Marea neîmplinire a regretatului antrenor Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Risotto cremos cu sparanghel, ciuperci și mazăre. Un preparat gustos și sățios
Risotto cremos cu sparanghel, ciuperci și mazăre. Un preparat gustos și sățios HelloTaste.ro
Un bărbat care a crezut că-și repară toată dantura cu 5.000 de euro în Turcia s-a întors acasă fără niciun dinte în gură
Un bărbat care a crezut că-și repară toată dantura cu 5.000 de euro în Turcia s-a întors acasă fără niciun... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Nicuşor Dan, despre desemnarea unui premier PSD-AUR. „Asta nu voi face niciodată!”
Nicuşor Dan, despre desemnarea unui premier PSD-AUR. „Asta nu voi face niciodată!” BZI
Benzinarii mimează ieftinirea. Românii rămân cei mai arși la buzunare din UE
Benzinarii mimează ieftinirea. Românii rămân cei mai arși la buzunare din UE Jurnalul
Meghan Markle, mărturisiri dure despre hărțuirea online: Timp de 10 ani am fost cea mai atacată persoană din lume...
Meghan Markle, mărturisiri dure despre hărțuirea online: Timp de 10 ani am fost cea mai atacată persoană din... Kudika
Prima țară din Europa care nu mai vrea să fie in NATO. Președintele a anunțat referendum pentru iesirea din NATO
Prima țară din Europa care nu mai vrea să fie in NATO. Președintele a anunțat referendum pentru iesirea din NATO Redactia.ro
eMAG introduce de mâine o taxă pentru fiecare comandă. Cât vor plăti în plus clienţii
eMAG introduce de mâine o taxă pentru fiecare comandă. Cât vor plăti în plus clienţii Observator
Proprietățile medicinale ale apei de cocos. De ce să o incluzi în alimentație
Proprietățile medicinale ale apei de cocos. De ce să o incluzi în alimentație MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
De ce trebuie să vorbim despre depresie în timpul sarcinii
De ce trebuie să vorbim despre depresie în timpul sarcinii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor UseIT
Cartofi noi cu sparanghel, bacon și ouă fierte moi
Cartofi noi cu sparanghel, bacon și ouă fierte moi Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x