Antena Căutare

Teodor Corban a murit. Actorul a jucat în producția Antenei 1, Mangalița. Detaliile mai puțin știute ale vieții sale

Actorul Teodor Corban a murit pe 17 ianuarie la vârsta de 65 de ani. Vestea trecerii în neființă a actorului cunoscut pentru rolurile din filmele „Aferim”, „După dealuri” sau „Poziţia copilului” a fost anunțată de teatrologul Oltiţa Cîntic.

colaj foto cu teodor corban în timp ce juca in serialul mangalita de la antena 1 Galerie
A murit Teodor Corban, actorul care a jucat în producția Antenei 1, Mangalița. | Mangalița/Antena1

Teodor Corban a devenit cunoscut publicului larg după ce a jucat rolul principal în filmul "Aferim!", unde a interpretat personajul zapciul Costandin. Filmul a câștigat Ursul de Aur la Festivalul Internațional de Film de la Berlin și numeroase premii Gopo, unul dintre ele fiind acordat chiar lui Teodor Corban pentru prestația sa.

Teodor Corban a jucat în serialul Mangalița, de la Antena 1

Actorul și-a arătat talentul imens și într-o producție a Antenei 1, serialul Mangalița, unde a jucat rolul primatului Stelian Manole.

Serialul de comedie, Mangalița, care s-a difuzat în anul 2019, la Antena 1, l-a avut în centrul atenției pe Stelian Manole, primarul aflat în fruntea urbei de peste 20 de ani. Rolul acestuia a fost interpretat de Teodor Corban, cunoscut publicului din filme precum A fost sau n-a fost? sau Poziția copilului și câștigător al premiului Gopo, în anul 2016, pentru rolul din filmul Aferim.

Citește și: Teodor Corban, interpretul primarului din Mangalița: “Filmam câte 12 ore pe zi. A fost un fel de militărie”

Teodor Corban, cunoscut pentru rolul din filmul „Aferim” și producția Antenei 1, Mangalița, a murit la vârsta de 65 de ani

Mortea lui Teodor Corban este o pierdere mare pentru industria filmului și teatrului din România: "S-a stins Teodor Corban. Actorul. Cel pe care-l ştie toată lumea din 'Aferim', unde juca rolul principal, zapciul Costandin. Un film în care a strălucit în toată splendoarea lui interpretativă. O producţie laureată cu Ursul de Aur la Berlin şi cu o grămadă de Premii Gopo, unul dintre ele chiar pentru prestaţia lui Teo, cum i se adresau apropiaţii. (...) Drum lin către stele, Teodor Corban! Îţi simţim deja lipsa", a scris teatrologul Oltița Cîntic pe Facebook.

Teodor Corban s-a născut la 28 aprilie 1957, la Iaşi. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică în 1985, la clasa profesorilor Dem Radulescu şi Dragoş Galgoţiu. Între 1985 şi 1988 a fost actor pe scena Teatrului ''V. I. Popa'' din Bârlad, apoi a jucat la Teatrul Dramatic din Constanţa. Din 1989, a fost angajat al Teatrului Naţional ''Vasile Alecsandri'' Iaşi, conform biografiei publicate pe site-ul instituţiei - www.teatrulnationaliasi.ro În cariera sa de actor s-a împărţit între scena Teatrului Naţional din Iaşi şi platourile de filmare, mai notează agerpres.ro.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Citeșe și: Primarul Stelian Manole vrea să facă un parc de distracții în Mangalița, iar Marcel, suflătorul de frunze șef, face o descoperire șocantă

Fișa biogrfică a marelui actor Teodor Corban, care s-a stins din viață pe 17 ianuarie 2023

La Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri" Iaşi a fost aplaudat în numeroase roluri: Prietenul – „Scadenţa” de Elias Canetti, regia Ovidiu Lazăr, 1989, Costică Hazliul, Bondici – „Chiriţa în balon” şi „Chiriţa în Iaşi” de Vasile Alecsandri, regia Ovidiu Lazăr, 1990, Oculistul – „Carol” de Slavomir Mrozek, regia: Irina Popescu Boieru, 1990, Naufragiatul mic – „În largul mării” de Slavomir Mrozek, regia Irina Popescu Boieru, 1990, Rudolf – „Serpentina” de Tankred Dorst, regia Ovidiu Lazăr, 1990, Prospectorul – „Nebuna din Chaillot” de Jean Giraudoux, regia Irina Popescu Boieru, 1991, Dominic – „O întâmplare provincială” de L. Roseba, regia Ion Sapdaru, 1991, Ricardo – „Filomena Marturano” de Eduardo de Filippo, regia Eugen Mercus, 1992, Anucichin – „Căsătoria” de Nikolai Vasilievici Gogol, regia Dan Victor, 1996, Caliope – „Muza de la Burdujeni” de Costache Negruzzi, regia Sorana Coroamă Stanca, 1996, Pera Calenici – „Doamna ministru” de Branislav Nuşici, regia Horea Popescu, 1998, Profesorul – „Lecţia” de Eugen Ionescu, regia Ion Sapdaru, 1998, Peter Stockmann - „Un duşman al poporului”, de Arthur Miller(adaptare după piesa lui Henrik Ibsen), regia: Claudiu Goga, 2016, Ridolfo - „Cafeneaua” de Carlo Goldoni, regia Silviu Purcărete, 2016, Gunoierul - „Gunoierul” de Mimi Brănescu, regie colectivă, 2018, Tatăl lui Robert - „Acasă la tata” de Mimi Brănescu, regia Claudiu Goga, 2019, Căpitanul - „Trei”, adaptare scenică de Teodor Corban, Constantin Puşcaşu şi Ionuţ Cornilă după „Trei pe un balansoar” de Luigi Lunari, regia Teodor Corban, 2020, Aleksandr Vladimirovici Serebreakov -„Unchiul Vanea” de A.P. Cehov, regia Claudiu Goga, 2020, Nunzio - „Terminal: Brazilia” de Spiro Scimone, regie colectivă, 2022, notează News.ro.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

În film a ajucat în „Aferim!” (2015) - Costandin, „Un etaj mai jos” (2015) - Sandu Pătraşcu, „Betoniera” (2013) - poliţist secţia 1, „O vară foarte instabilă” (2013) - şeful, „Poziţia copilului” (2013) - dl. Şerban, „După dealuri” (2012) - inspectorul, „Bora Bora” (2011) - inspectorul, „De azi înainte” (2011) - Constantin, „Portretul luptătorului la tinereţe” (2010) - Maior Teodor, „Amintiri din Epoca de Aur 1 - Tovarăşi, frumoasă e viaţa!” (2009) - Primarul, „Amintiri din Epoca de Aur 2 - Dragoste în timpul liber” (2009) - Primarul, „Francesca” (2009) - Ion, „The Yellow Smiley Face / Faţa galbenă care râde” (2008) - Florin Popescu, ”4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” (2007) - Receptioner Unirea, ”California Dreamin' (nesfârşit)” (2007) - secretarul de stat, ”A fost sau n-a fost?” (2006) - Virgil Jderescu, „Lombarzilor 8” (2006) - inginerul constructor Vasile Matei, ”Călătorie la oraş” (2003) - Primarul.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Citeșe și: Lungmetrajul „Cărturan”, cu Teodor Corban şi Adrian Titieni, premiera mondială la Busan Film Festival

Vezi mai multe știri de ultimă oră pe observatornews.ro

Lucrul vital pe care trebuie să-l faci înainte de a-ți cumpăra sau rezerva o vacanță în 2023. Recomandările unui expert ... Sfântul Antonie cel Mare 2023. Rugăciunea pe care trebuie să o spui pentru a fi ocrotit la sărbătoarea de azi...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x