Antena Căutare

Tradiții și obiceiuri de Bobotează 2023. Ce este bine să faci în această zi. Apa sfințită, luată acum, are puteri miraculoase

Credincioșii sărbătoresc în fiecare an pe data de 6 ianuarie Boboteaza sau Botezul Domnului.

imagine popa care sfinteste apa de boboteaza Galerie
Tradiții și obiceiuri de Bobotează 2023. Ce este bine să faci în această zi. Apa sfințită, luată acum, are puteri miraculoase | Profimedia, Shutterstock

Biserica mai numeşte Boboteaza şi Arătarea Domnului, Dumnezeiasca Arătare sau Epifania. De aștfel, agheasma mare, luată acum, se poate bea timp de opt zile, între 6 şi 14 ianuarie, așa cum cere tradiția.

Citește și: Ce le-a transmis un cunoscut preot român credincioșilor, chiar înainte de Bobotează: „Popa nu e de la Jandarmerie”

Tradiții și obiceiuri de Bobotează 2023. Ce este bine să faci în această zi. Apa sfințită, luată acum, are puteri miraculoase

Bobotează sau Botezul Domnului este sărbătorită astăzi, 6 ianuarie 2023.

Conform Crestinortodox.ro, în această zi sfântă nu se spală rufe, iar apa sfințită luată acum are puteri miraculoase, ea nu se strică niciodată.

La Bobotează se sfințesc toate apele, iar preotul se duce la o apă unde va arunca crucea. Mai mulți bărbați se aruncă în apă ca să o aducă înapoi, iar cel care va scoate crucea din apă va avea noroc tot anul.

În satele din nordul țării, pe vremuri, femeile se adunau în grupuri mari acasă la cineva și duceau alimente și băutură. După ce serveau masa, ele cântau și jucau toată noaptea.

Dimineață ieșeau pe stradă și luau pe sus bărbații care apăreau întâmplător pe drum, ii luau cu forța la râu amenințându-i cu aruncatul în apă.

Citește și: De ce se sfințește casa la început de an. Motivul pentru care preotul vine cu crucea și ce înseamnă tradiția

Tot acum, în unele regiuni, avea loc integrarea tinerelor neveste în comunitatea femeilor căsătorite prin udarea cu apă din fântână sau dintr-un râu.

În noaptea de Bobotează, tinerele fete își visează ursitul. Ele își leagă pe inelar un fir roșu de mătase și o bucățică de busuioc; busuioc se pune și sub pernă. Fetele care cad pe gheață în ziua de Bobotează pot fi sigure că se vor mărita în acel an.

De Sfântul Ioan Botezătorul, 7 ianuarie 2023, are loc acest obicei, numit Udatul Ionilor, în Transilvania și Bucovina.

În Bucovina, la porțile tuturor care poartă acest nume se pune un brad împodobit, iar acesta dă o petrecere cu lăutari. În Transilvania cei care poartă acest nume sunt purtați cu mare alai prin sat până la rău unde sunt botezați/ purificați.

Un alt obicei care se respectă pe 6 ianuarie, de Bobotează, în casele românilor se pregăteşte o masă asemănătoare cu cea din Ajunul Crăciunului.

Astfel, sub faţa de masă se pune fân, iar pe fiecare colţ al acesteia se pune câte un bulgăre de sare.

Citește și: Gerul vine odată cu Boboteaza! Ninsori și viscol din această noapte, în toată țara. Zonele în care zăpada va fi abundentă

Apoi, pe masă se aşază 12 feluri de mâncare: colivă, bob fiert, fiertură de prune, sarmale umplute cu crupe, borş de „burechiuşe” sau „urechiuşele babei” (fasole albă cu colţunaşi umpluţi cu ciuperci), borş de peşte, peşte prăjit, plăcinte de post umplute cu tocătură de varză acră, plăcinte cu mac.

Nimeni nu se atinge de bucate până nu soseşte preotul cu Iordanul sau Chiralesa, pentru a sfinţi masa. „Chiralesa” provine din neogreacă şi înseamnă „Doamne, miluieşte!”.

Exista credinţa că, strigând „Chiralesa", oamenii capătă putere, toate relele fug şi anul va fi curat până la Sfântul Andrei (30 noiembrie).

După sfinţirea alimentelor, o parte din mâncare se dă animalelor din gospodărie, pentru a fi fertile şi protejate de boli.

De asemenea, se crede că animalele din grajd vorbesc la miezul nopţii dinspre ziua de Bobotează despre locurile unde sunt ascunse comorile.

Tradiţia mai spune că la Bobotează nu se spală rufe. În această zi sunt interzise certurile în casă şi nu se dă nimic cu împrumut.

Tradiții și obiceiuri în ajunul Bobotezei 2023. Ce trebuie să facă credincioșii pentru a avea noroc și bucurii tot anul... Ce le-a transmis un cunoscut preot român credincioșilor, chiar înainte de Bobotează: „Popa nu e de la Jandarmerie”...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x