Antena Căutare

Tradiții și superstiții în Lunea Mare. Ce să nu faci în Săptămâna Patimilor

Am intrat în Săptămâna Patimilor, una dintre cele mai importante săptămâni pentru credincioșii ortodocși din lumea întregă.

Tradiții și superstiții în Lunea Mare. Ce să nu faci în Săptămâna Patimilor
Tradiții și obiceiuri în Lunea Mare | Shutterstock

Iată că am intrat și în Săptămâna Patimilor, una dintre cele mai importante săptămâni pentru credincioșii ortodocși din lumea întregă. Lunea Mare din Săptămâna Patimilor dă startul unei săptămâni întregi de tradiții și obiceiuri.

Biserica ține slujbe speciale în această perioadă de rugăciune, iar credincioșii postesc și se pregătesc de Înviere.

Ce semnificație are Lunea Mare din Săptămâna Patimilor

Săptămâna Mare este cunoscută și drept săptămâna Patimilor Mântuitorului, perioadă în care creștinii se spovedesc și își purifică sufletul pentru întâmpinarea Învierii lui Iisus Hristos și pentru a primi Sfânta Împărtășanie.

Lunea Mare este prima zi a Patimilor lui Iisus și urmează după Duminica Floriilor. Este o zi de introspecție și de pregătire spirituală pentru Învierea Domnului, fiind prima zi în care Iisus a pătimit pentru păcatele noastre.

Citește și: Zile libere de Paște 2022. Câte libere legale vor avea românii anul acesta

În Biserică, preotul aduce în față icoana tânărului Iosif, care a fost vândut de frații săi în Egipt. La Liturghie se citește istoria vieții acestuia, deoarece amintește de felul în care Mântuitorul a fost vândut de Iuda, potrivit Libertatea.ro.

Tot în timpul deniei de luni se face pomenirea smochinului neroditor, smochinul blestemat de Iisus înaintea intrării în Ierusalim. Pilda acestei denii din prima zi a Săptămânii Mari este că, asemenea lui Iosif înainte de a-L regăsi pe Hristos cel mort şi înviat, trebuie să ne regăsim fraţii, chiar şi pe cei care ne-au greşit şi ne-au făcut rău într-un fel, cărora să le răsplătim cu bine.

Tradiții și obiceiuri în Lunea Mare din Săptămâna Patimilor

Lunea Mare este momentul în care începe curățenia de Paște. Credincioșii încep curățenia generală a casei, moment în care scot totul la aerisit, se spală rufe, se calcă și se fac reparațiile necesare prin casă.

Conform tradițiilor, se spune că și curățenia din Săptămâna Mare se face ca să iasă toate relele de peste iarnă, se văruieşte şi se spală totul. „Să nu te prindă Paştele în necurăţenie, că te blesteamă casa!”

Citeș și: Ouă Paște 2022. Cum le pregătești de vopsit pentru a se colora uniform și ce truc te ajută să le păstrezi proaspete multă vreme

Ce să nu faci în Săptămâna Patimilor

Fiind începutul unei perioade cu o mare încărcătură spirituală, credincioșii țin post începând de luni până sâmbătă noaptea, unii dintre ei alegând să țină chiar post negru în Vinerea Mare.

De asemenea, potrivit Fanatik.ro, curățenia și muncile în sunt permise până miercuri. Pe de altă parte, în Joia Mare, oamenii aduc colaci, prescuri, vin, miere de albine și fructe la biserică, pentru a fi sfințite și împărțite.

„În Săptămâna Mare nu se bârfește, nu trebuie să îi judecăm pe cei din jur, ci dimpotrivă, trebuie să iertăm pe cei din jur. Nu avem voie să mai facem răutăți celor din jur”, a declarat pentru aceeași sursă, preotul Gabriel Cazacu.

Citește și: Pasca cu aluat. Cele mai simple retete pentru Paste

Se mai spune că în Joia Mare nu este bine să dormi. Cei care fac asta vor rămâne leneși tot anul, iar dacă o femeie doarme în această zi va deveni Joimariţa, iar asta o va face incapabilă de lucru pe parcursul întregului an.

Busculadă într-un club din București. Tinerii s-au călcat în picioare, după ce s-a pulverizat cu o substanţă iritantă... “Calea spre dezastru” - serie de reportaje Observator Cum a ajuns CFR un monument al eşecului în România...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x