Live acumObservator 06
Prime Time 20:30Animatie: Neinfricata Mulan (SUA 1998)

Ucigașul polițistului Vezeteu S-A OMORÂT. Tânărul a fost găsit spânzurat în propria celulă!

Tânărul de 23 de ani care, în luna iulie, a ucis un polițist pe peronul Gării Burdujeni din municipiul Suceava s-a sinucis în Penitenciarul Botoșani, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, Valeriu Iulian Chihaia

Tânărul de 23 de ani care, în luna iulie, a ucis un polițist pe peronul Gării Burdujeni din municipiul Suceava s-a sinucis în Penitenciarul Botoșani, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, Valeriu Iulian Chihaia.

Potrivit acestuia, bărbatul a fost găsit marți seară spânzurat în camera de detenție, în care se afla singur.

Descoperirea ar fi fost făcută de angajații unității de detenție în momentul schimbului de tură. Aceștia au alertat cadrele medicale, însă deținutul nu a mai putut fi salvat.

Ioan Beșa l-a înjunghiat de mai multe ori pe polițistul Sorin Vezeteu chiar pe peronul Gării Burdujeni. El a fost arestat preventiv și, după ce a fost trimis în judecată de procurorii suceveni, a fost încarcerat în Penitenciarul Botoșani. Beșa făcea parte din categoria deținuților periculoși.

Recomandari