Antena Căutare

Alertă în Călăraşi: Un bărbat cercetat pentru ameninţare şi tulburarea ordinii publice a evadat din sediul Poliţiei

Poliţiştii din Călăraşi au instituit filtre în judeţ pentru găsirea unui bărbat în vârstă de 46 de ani din municipiul Olteniţa, care a evadat, marţi, din sediul Poliţiei oraşului Budeşti.

Poliţiştii din Călăraşi au instituit filtre în judeţ pentru găsirea unui bărbat în vârstă de 46 de ani din municipiul Olteniţa, care a evadat, marţi, din sediul Poliţiei oraşului Budeşti.

Potrivit poliţiştilor, bărbatul este cercetat ca inculpat într-un dosar penal care vizează infracţiuni de ameninţare şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Acesta s-a prezentat marţi dimineaţa la sediul Poliţiei oraşului Budeşti, însoţit de apărătorul ales, pentru a fi audiat.

Ulterior, în jurul orei 11.55, după ce i s-a adus la cunoştinţă că va fi reţinut pentru o perioadă de 24 de ore, a evadat din sediul Poliţiei Budeşti, potrivit Mediafax.

Potrivit unor surse locale, acesta ar fi fugit cu maşina cu care venise dimineaţa şi care rămăsese parcată în faţa sediului.

Conform semnalmentelor prezentate de poliţişti, bărbatul are înălţimea de aproximativ 1,90 metri, greutatea de aproximativ 105 kg, constituţie robustă, tuns scurt, ten închis, poartă barbă şi are tatuaje pe ambele braţe. La momentul evadării era îmbrăcat într-un tricou de culoare galbenă, pantaloni scurţi de culoare albastră şi pantofi sport de culoare roşie.

Persoanele care pot oferi informaţii care să conducă la depistarea bărbatului sunt rugate să sune la numărul unic de urgenţă 112 sau să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie.

Sursă: Mediafax

Incendiu în Mamaia! A ars Club Silence (fostul Bamboo)! Ce s-a întâmplat | FOTO-VIDEO... Magazinele Enel din Bucureşti, judeţele Ilfov şi Giurgiu vor fi închise pe 15 şi 16 august...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x