Live acumAsia Express - Drumul comorilor
Prime Time 20:00Asia Express - Drumul comorilor

„A fugit în fața lui, cu mâinile ridicate în aer!”. Un elev din Iași a murit călcat de tren! S-ar fi sinucis, dintr-un motiv tulburător!

Un elev din Iași a murit, duminică, după ce a fost lovit de un tren. Unii martori susțin că băiatul s-a sinucis, după ce a fugit în fața locomotive, cu mâinile ridicate în aer.

Ilustrație.

Elevul, în vârstă de 16 ani, Flavian C., și-a pierdut viața duminică, după ce a fost călcat de un tren, în zona Hălăucești – Mogoșești-Siret.

Autoritățile au fost anunțate despre incident printr-un telefon la numărul unic pentru apeluri de urgență 112.

„Copilul lovit de tren a suferit leziuni incompatibile cu supraviețuirea. La fața locului a fost o ambulanță cu medic de la Pașcani”, a declarat ieri prof. univ. dr. Diana Cimpoeșu, coordonatoarea UPU-SMURD Iași.

La rândul lor, oamenii legii au întocmit un dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă.

„La data de 26 ianuarie, în jurul orei 8:00, am fost sesizați cu privire la faptul că un tren care circula pe ruta Pașcani-Bacău a surprins și accidentat o persoană. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au identificat cadavrul unui tânăr de 16 ani, din comuna Hălăucești. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și s-a dispus efectuarea necropsiei, iar cercetările continuă, pentru stabilirea întregii situații de fapt”, a precizat ieri Ioana Bîlea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Iași, potrivit bzi.ro.

Autoritățile susțin că Flavian C. este din satul Luncași, comuna Hălăucești, precum și că acesta era singurul copil al familiei. Acesta era elev în clasa a X-a la Liceul Teoretic „Miron Costin”, din Pașcani. În cursul zilei de ieri, anchetatorii analizau mai multe variante, dar, printre acestea, era luată în calcul și o potențială sinucidere.

După ce au aflat despre producerea tragediei, mai mulți colegi de la Liceul Teoretic „Miron Costin”, din Pașcani, au postat pe rețelele de socializare mai multe mesaje de condoleanțe, susținând că nu înțeleg care ar fi fost motivul pentru care s-a ajuns la o asemenea dramă.

Contactat telefonic de către reporterii cotidianului „Bună Ziua Iași”, viceprimarul comunei Hălăucești a afirmat că nu înțelege nici el de ce s-a petrecut tragedia.

„Eu îl cunoșteam pe copil, era un băiat foarte bun, dintr-o familie extraordinară. El era un pic mai introvertit, dar nu știu de ce ar fi recurs la un asemenea gest, sincer să vă spun!”, a precizat ieri Petru Burbulea, viceprimarul comunei Hălăucești.

Nici primarul comunei nu își poate explica ce anume s-a întâmplat sau care ar fi fost cauzele ce ar fi dus la o asemenea tragedie.

„Este o familie de oameni deosebiți și toată lumea a rămas șocată de ceea ce s-a întâmplat… Sincer, nu știu ce să vă spun. El era un copil extraordinar, era olimpic la Religie. A învățat la școala din Mogoșești și era foarte bun”, a declarat ieri Iosif Anton, primarul comunei ieșene.

Motivul pentru care elevul s-ar fi sinucis

Surse din localitate au afirmat ieri că un motiv pentru o potențială sinucidere ar fi constat în faptul că mama adolescentului ar fi grav bolnavă. Aceleași surse au precizat că adolescentul studia în clasa a X-a de la Liceul Teoretic „Miron Costin”, din Pașcani, la profilul Filologie. Mai mult, băiatul era punctual, chiar dacă făcea naveta.

Elevul nu a dat semne la școală care să trezească suspiciuni din partea cuiva cu privire la vreo problemă de ordin psiho-comportamental. În urmă cu doi ani, la Timișoara, la cea de-a opta ediție a Olimpiadei naționale de Religie pentru cultul catolic, care s-a desfășurat în perioada 25 – 28 aprilie 2017, Flavian C. a obținut premiul al treilea la disciplina Religie. În plus, familia colabora foarte bine cu reprezentanții unității de învățământ.

„Am aflat cu stupoare despre producerea acestei tragedii… Am făcut deja o informare cu privire la situație către Inspectoratul Școlar Județean. Nu știu detalii despre ce s-a petrecut și nu cunosc nici cauza. Tot ce vă pot spune este că era un copil foarte liniștit, care învăța și nu a pus niciodată probleme”, a declarat ieri Mihaela Anușca, directoarea Liceului Teoretic „Miron Costin”, din Pașcani.

În același timp, dirigintele elevului spune că este în stare de șoc.„Era un copil dezvoltat normal pentru vârsta lui și nu a făcut probleme nimănui. Eu am aflat despre această tragedie și sunt încă în stare de șoc. Am aflat, de asemenea, că liceul a anunțat deja ISJ despre producerea acestui incident. Nu pot să cred că s-a întâmplat ceea ce se spune…”, a declarat ieri Ramona Marinescu, dirigintele clasei în care studia Flavian.

Deocamdată, gestul adolescentului rămâne un mister pentru persoanele care l-au cunoscut. Ancheta în acest caz se află în desfășurare.