Live acumMireasa
Prime Time 20:00iUmor

„Ce dracu' porţi sutien, dacă tu ai silicioane? Ai făcut accident pentru că te-a pedepsit Dumnezeu!”. Un medic, ieșire năucitoare în fața unei paciente!

Un medic de la Spitalul Județean Târgu-Jiu a fost acuzat de o pacientă că a avut o ieșire năucitpare în fața ei. I-ar fi vorbit urât și i-ar fi spus că a făcut accident deoarece a pedepsit-o Dumnezeu.

Piciorul rupt al pacientei care a suferit un accident.

Pacienta, în vârstă de 36 de ani, din Timiș, a ajuns la SJU Târgu-Jiu după un accident cu șase răniţi care a avut loc în centrul oraşului.

Ea a declarat că i s-au făcut radiografii, apoi a mers un medic la ea şi i-a spus că nu are nimic, în afara unor „dureri normale ca de la un accident”. Corpul îi era plin de vânătăi şi spune că s-a plâns de durere de şold, însă medicul i-a spus că nu are nimic rupt.

Femeia a semnat externarea şi un poliţist i-a chemat un taxi, cu care a mers la hotel să îşi revină. La hotel, durerile la picior i s-au intensificat, dar după câteva ore a plecat cu soţul ei la Timişoara, unde a aflat că are fractură, fiind operată de urgenţă.

„Pe drum, sternul mă durea foarte tare şi mă doare în continuare, când trag aer, când tuşesc. Am zis să merg la spital la Timişoara, să mai fac un control pentru mine, că nu mă simţeam bine. Am mers la Spitalul Militar. Când au venit cu rezultatul de la film au zis <doamnă, nu înţeleg de ce v-au dat drumul, când dumneavoastră aveţi piciorul rupt?>. Nu mi-au dat filmele cu rezultatul la Târgu-Jiu, doar externarea. Mi-au făcut trimitere către UPU, la spitalul judeţean, în Timişoara, a venit un ortoped, s-a uitat şi m-au băgat în operaţie. Mi-au pus un şurub, două cleme şi sârmă de la cleme la şurub, ca să ţină osul", a declarat femeia.

Medicul, ieșire uluitoare! Pacienta va depune plângere

Pacienta a mai spus că vrea să depună plângere împotriva medicului care i-a făcut radiografia.

„Vreau să fac plângere împotriva doamnei care a fost de gardă, nu ştiu cum o cheamă, la Radiografie, în momentul în care m-au dus cu căruciorul şi m-a pus pe masă, mi-am dat bluza jos şi a zis <la ce dracu' porţi sutien, dacă tu ai silicioane?>. I-am zis <doamnă, staţi un pic! Faceţi-vă treaba şi lăsaţi-mă în pace, că nu am venit aici ca dumneavoastră să îmi spuneţi de ce port sutien>. Pe piept am două piercing-uri şi a început <ce dracu ai cerceii aceştia? Cine dracu' ţi i-a pus, că din cauza asta ai făcut accident, te-a pedepsit Dumnezeu! Că nu vă mai satură dracu' de cercei>. Numai drăcuia.

Şi i-am zis <dumneavoastră vă auziţi ce spuneţi?>. Am rămas şocată. M-a întors, m-a sucit şi a zis <Nu ai nimic rupt! Du-te!>. Doamna care m-a cărat, brancardier era, a rămas şi dânsa şocată. În momentul în care a văzut că am silicoane, ea a luat foc", a spus ea, potrivit Mediafax.

Conducerea Spitalului Judeţean Târgu-Jiu a decis, miercuri, să înceapă o anchetă. Managerul interimar al SJU Târgu- Jiu, Dumitru Vienescu, a declarat că ancheta a început pentru a analiza lucrurile care au fost spuse.

Cele mai noi stiri
Lajumate.ro