Un nou caz Caracal, în București! Femeia țipa după ajutor, polițiștii așteptau la usă: „Când au ajuns, încă avea voce. Pe parcurs...”

 

Un nou scandal uriaş vizează Poliţia Română. O femeie ar fi fost omorâtă în timp ce agenţii se aflau chiar la uşa ei! S-a întâmplat noaptea trecută, în Capitală. Vecinii femeii care a fost ucisă de fiul său susţin că atunci când au ajuns primele echipaje, femeia încă trăia, iar ţipetele ei se auzeau din locuinţă. Când poliţiştii au reuşit să intre în casă, era însă prea târziu pentru victimă.

„M-a rugat să chem Salvarea sau Poliția...să chem ceva, fiindcă o omoară. Astea au fost singurele vorbe pe care le-am auzit”, a povestit vecina femeii omorâte în bătaie de propriul fiu.

Din spusele vecinei, primii polițiști au ajuns abia după 20 de minute. Dincolo de ușa apartamentului, femeia încă striga după ajutor. Până la sosirea echipajului de descarcerare, strigătele de ajutor s-au oprit. Liniștea din apartament era întreruptă doar de zgomotele obiectelor pe care bărbatul le distrugea în timp ce își omora mama.

„Am sunat la 112 și am descris repede, repede, ca să înțeleagă despre ce e vorba, ce grav este și ce repede așteptăm ajutor de la 112. Mi-a spus „Și ce vreiți să vă dau, Poliția sau Salvarea?”. I-am spus că nu eu decid, că i-am expus cazul și am rugat-o să trimită ceva mai repede. Au venit după 20-25 de minute. (...) Când au venit polițiștii, prima dată, dânsa mai striga, încă avea voce. Pe parcurs, nu se mai auzeau decât tăncăniturile lui. Lua tot ce întâlnea în cale și le trântea de pământ. Până atunci, tot ce trântea, trântea în capul doamnei”, a mărturisit vecina victimei.

Sursa: Antena 3



facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI