Antena Căutare

Un pompier, aflat in timpul sau liber, i-a salvat viata unui bulgar ce tranzita Romania

Un pompier din Giurgiu ar putea fi exemplul nostru, al tuturor. Sa salveze vieti este nu doar o obligatie de serviciu. Ci si de om. Un sofer bulgar, implicat intr-un accident, ii datoreaza viata, dupa ce l-a scos din ghearele mortii.

Tanarul, un bulgar de 23 de ani, a pierdut controlul volanului si s-a izbit de un cap de pod. Impactul a fost puternic, iar soferul a ramas captiv intre fiare. Ingerul sau a fost un pompier, Iulian Chiripuci, aflat in timpul liber.

Iulian Chiripuci se intorcea din concediu, impreuna cu sotia si cei doi copii. A avut un drum plin de peripetii, iar masina sa stricata era adusa pe platforma. Datoria de Om a fost insa mai presus de orice.

Iulian este pompier de 14 ani. A fost martorul unor adevarate tragedii. Acum ar putea fi premiat pentru merite deosebite. Superiorii lui au propus Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta avansarea in grad.

Nu este la prima fapta de acest fel, chiar in urma cu doua saptamani, tot in timpul liber era, nu a aezitat sa opreasca masina si sa-i acorde primul ajutor unui taximetrist, care era victima a unui accident rutier.

Dorinta de a salva vieti este o trasatura de familie. Fratele lui Iulian Chiripuci a imbratisat aceeasi meserie.

Trei eleve au fost retinute pentru 29 de zile, dupa ce au dat spaga la examen... Unitatea militara in care au fost executati sotii Ceausescu, transformata in muzeu...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x