Antena Căutare

Uniunea Barourilor din România solicită autorităţilor să ia măsuri adecvate pentru prevenirea unor incidente similare, după ce un avocat a fost agresat de un poliţist la Mamaia

Uniunea Naţională a Barourilor din România (UNBR) solicită autorităţilor să ia toate măsurile adecvate pentru a preveni apariţia pe viitor a unor astfel de incidente, după ce un avocat a fost agresat de un poliţist la Mamaia. UNBR afirmă că astfel de situaţii încalcă atât drepturile avocatului, cât şi pe cele ale justiţiabilului, iar avocaţii sunt protejaţi de lege.

Uniunea Naţională a Barourilor din România (UNBR) solicită autorităţilor să ia toate măsurile adecvate pentru a preveni apariţia pe viitor a unor astfel de incidente, după ce un avocat a fost agresat de un poliţist la Mamaia. UNBR afirmă că astfel de situaţii încalcă atât drepturile avocatului, cât şi pe cele ale justiţiabilului, iar avocaţii sunt protejaţi de lege.

”Uniunea Naţională a Barourilor din România (UNBR) a luat act cu îngrijorare de faptul că un avocat care îşi reprezenta clientul la sediul Poliţiei Staţiunii Mamaia a fost agresat fizic de un poliţist, care, la rândul său, era în exerciţiul atribuţiilor de serviciu. UNBR îi susţine pe dl. Avocat Adrian Gheorghiţă, precum şi pe reprezentanţii Baroului Constanţa în demersurile către IPJ Constanta şi IGPR Bucureşti, respectiv către Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii a Camerei Deputaţilor”, a transmis, luni, Un iunea Barourilor, într-un comunicat de presă.

Sursa citată a precizat că, la data de 04.09.2019, Baroul Constanţa a adresat un protest către autorităţile enunţate mai sus, prin care a expus situaţia ”extrem de gravă determinată de vătămarea unui avocat în incinta unui post de poliţie şi a solicitat să se efectueze cercetări cu maxima urgenţă pentru tragerea la răspundere a poliţistului agresor”.

”La data de 05.09.2019, Comandantul IPJ Constanţa a comunicat Baroului Constanţa că, faţă de poliţistul agresor, s-a dispus declanşarea cercetării disciplinare conform prevederilor Statutului Poliţistului precum şi şi-a exprimat regretul cu privire la aceasta situaţie, solicitând menţinerea relaţiilor de bună colaborare instituţională. Dl. Av. FILISAN Cătălin Gabriel, decanul Baroului Constanţa a apreciat că organele abilitate au răspuns cu promptitudine şi fermitate pentru cercetarea acestui caz de agresiune împotriva unui avocat, iar poziţia colegilor avocaţi din cadrul Baroului Constanta a fost de unitate şi de sprijinire a dlui. Avocat Gheorghiţă Adrian”, a mai transmis Uniunea Barourilor.

Articolul continuă după reclamă

Potrivit avocaţilor, art. 4 din Legea nr.51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat, stipulează că, în exercitarea profesiei şi în legătură cu aceasta, avocatul este protejat de lege.

”Potrivit expunerii de motive la Recomandarea Rec (2001)10 a Consiliului UE, se precizează (...) faptul că Poliţia trebuie să respecte rolul avocaţilor apărării în procesele de justiţie penală. Acest lucru implică, printre altele, ca Poliţia să nu se amestece în mod nejustificat în activitatea lor, şi nici să-i supună vreunei forme de intimidare sau de constrângere. În plus, Poliţia nu va face o asociere între avocaţii apărării şi clienţii lor. În Practica sa, CEDO a evidenţiat statutul special al avocaţilor care, în calitate de intermediari între justiţiabili şi instanţe, ocupă o poziţie centrală în administrarea justiţiei [Morice împotriva Franţei (MC), nr. 29.369/10, pct. 132—133, 23 aprilie 2015]. A reamintit, totodată, că avocaţii beneficiază de drepturi şi privilegii exclusive, care pot varia de la o jurisdicţie la alta; Curtea a recunoscut astfel avocaţilor o anumită marjă de manevră în privinţa declaraţiilor pe care le fac în faţa instanţelor (Casado Coca împotriva Spaniei,24 februarie 1994, pct. 46, seria A, nr. 285-A, şi Steur împotriva Ţărilor de Jos, nr. 39.657/98, pct. 38, CEDO 2003-XI). Aceste principii trebuie să se aplice cu atât mai mult atunci când este vorba despre a recunoaşte avocaţilor dreptul de a-şi exercita profesia protejaţi de orice rele tratamente”, a mai transmis Uniunea Naţională a Barourilor din România.

Uniunea constată că Poliţiei îi revine obligaţia să respecte rolul avocaţilor, să nu intervină în mod nejustificat în activitatea lor şi nici să-i supună vreunei forme de intimidare sau de constrângere şi, prin urmare, la rele tratamente de vreun fel.

”Această obligaţie trebuie să se aplice cu atât mai mult pentru a asigura protecţia avocaţilor care acţionează în calitatea lor oficială, împotriva relelor tratamente. - CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI – HOTĂRÂREA din 5 aprilie 2016, Cazan împotriva României (Cererea nr. 30.050/12)”, a mai transmis Uniunea.

UNBR solicită autorităţilor să ia toate măsurile adecvate pentru a preveni apariţia pe viitor a unor astfel de incidente care încalcă atât drepturile avocatului cât şi pe cele ale justiţiabilului.

Un poliţist din staţiunea Mamaia este cercetat de procurorii constănţeni, după ce a agresat un avocat. Anchetatorii spun că poliţistul are antecedente care demonstrează înclinaţia sa spre un comportament violent.

Sursa : news.ro

Prima zi de școală a început cu proteste la Craiova! Profesorii și elevii, revoltați:” Nu avem spații și nu putem să fac... Fetiță de 10 ani, operată după o lună de zile de când și-a fracturat mâna! Mama copilei: ”Toți medicii erau în concediu!...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Unde găsești case din containere la cheie în România?
(P) Unde găsești case din containere la cheie în România?
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) SUV-ul lui Robert Lewandowski poate fi testat și în România.Cum poți câștiga un Family City Break la CHERY Open Doors
(P) SUV-ul lui Robert Lewandowski poate fi testat și în România.Cum poți câștiga un Family City Break la CHERY...
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar AntenaSport
Antonia, criticată dur după cea mai recentă apariție. Ținuta artistei a stârnit un val de reacții. Ce i-au reproșat fanii: „Este de jale...” Foto
Antonia, criticată dur după cea mai recentă apariție. Ținuta artistei a stârnit un val de reacții. Ce i-au... Elle
Ada Galeș a pierdut o sarcină. Actrița a vorbit pentru prima dată despre ce s-a întâmplat
Ada Galeș a pierdut o sarcină. Actrița a vorbit pentru prima dată despre ce s-a întâmplat Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
O elevă din Galați a fost nemulțumită de media 9,10 la Bac 2026 și a făcut contestație. Când s-au afișat rezultatele a avut o surpriză
O elevă din Galați a fost nemulțumită de media 9,10 la Bac 2026 și a făcut contestație. Când s-au afișat... Antena3.ro
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă useit
Avertismentul lui Victor Ponta: „Nu-i treaba președintelui să facă majorități!“
Avertismentul lui Victor Ponta: „Nu-i treaba președintelui să facă majorități!“ BZI
REPORTAJ. Tură de noapte la metrou: milioane de vieți garantate pe un caiet A4. Viața nevăzută a „liniorilor” din galeriile Metrorex
REPORTAJ. Tură de noapte la metrou: milioane de vieți garantate pe un caiet A4. Viața nevăzută a... Jurnalul
Prințul William înțelege reconcilierea tatălui său cu Harry, dar nu îl iartă
Prințul William înțelege reconcilierea tatălui său cu Harry, dar nu îl iartă Kudika
Zodiile care scapă de stres până pe 20 iulie. Sfântul Ilie le aduce doar noroc și belșug
Zodiile care scapă de stres până pe 20 iulie. Sfântul Ilie le aduce doar noroc și belșug Redactia.ro
Locul din România unde poți culege cireșe gratis. Cu o singură condiţie
Locul din România unde poți culege cireșe gratis. Cu o singură condiţie Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști semnele anxietății la copii și cum să reacționezi
Cum să recunoști semnele anxietății la copii și cum să reacționezi DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x