Antena Căutare

Veste bună pentru românii cu venituri modeste sau dizabilităţi! Cupoanele pentru alimente UE pot fi folosite după 16 noiembrie!

Românii care se încadrează în categoria beneficiarilor de ajutoare alimentare trimise de Uniunea Europeană (UE) au început deja să primească, prin poştă, cupoanele în baza cărora se vor distribui produsele.


„Au venit la noi să întrebe când vor fi distribuite ajutoarele şi ce să facă lumea cu aceste cupoane. De aceea, îi anunţăm pe toţi că distribuirea acestor alimente urmează să se facă după 16 noiembrie, la o dată care va fi anunţată”, spun primarii.


La nivel naţional, guvernul a distribuit deja, prin poştă, 2,6 milioane de cupoane pentru acordarea de ajutoare alimentare către persoanele defavorizate. Cupoanele reprezintă o noutate introdusă în acest an. Coşul de alimente (ulei, zahăr, făină, mălai, paste făinoase, conserve porc, vită, pate) este în valoare de 128 de lei şi va fi oferit o singură dată pe an.


O altă noutate o reprezintă faptul că, începând din 2014, vor beneficia de ajutoarele UE şi beneficiarii de alocaţii pentru susţinerea familiei. Alimente vor primi în continuare şi următoarele categorii: familiile şi persoanele singure cărora le este stabilit dreptul la un venit minim garantat; şomerii care primesc o indemnizaţie lunară de până la 400 de lei, precum şi cei care nu mai primesc această indemnizaţie; pensionarii sistemului public de pensii cu o pensie de sub 400 de lei/lună; pensionarii sistemului public de pensii beneficiari ai indemnizaţiei sociale, al căror venit se află sub 400 de lei/lună; persoanele cu handicap grav şi accentuat, neinstituţionalizate, adulţi şi copii; persoanele beneficiare ale prevederilor Legii nr. 49/1991, privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război.

Mama are probleme psihice, tatăl e alcoolic. El, Ninel, are zece ani și îşi vinde jucăriile în stradă ca să-şi cumpere h... Cele mai mici temperaturi din ultimul deceniu. Meteorologii anunță frig de crapă pietrele în luna noimbrie...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x