Antena Căutare

VREAU SĂ AJUT - O fetiță de opt ani riscă să trăiască în ceață

După opt ani de copilărie normală şi fericită, Despina trece acum printr-o suferinţă cumplită, pentru că acum două luni a fost diagnosticată cu tumoare la ochiul drept.

După opt ani de copilărie normală şi fericită, Despina trece acum printr-o suferinţă cumplită, pentru că acum două luni a fost diagnosticată cu tumoare la ochiul drept. De atunci, copilăria ei înseamnă suferinţă, teamă, dar şi un pic de speranţă.

“ Într-o seară am venit de la serviciu şi am văzut că are ochiul scos din orbită. Ne-am speriat şi ne-am dus la Sf. Maria, de acolo ne-au trimis la neuro. Atunci ne-au spus că are o tumoră intraorbitală”, ne-a povestit mama fetiţei.

Pentru părinţii ei şi pentru surioara ei a fost un şoc primirea acestei veşti dureroase. Au plâns mult şi au trecut prin clipe înfiorătoare, pentru că Despina a fost o fetiţă normală şi nu a fost obişnuită cu spitalul.

Toată familia s-a concentrat apoi asupra sănătăţii Despinei şi au început drumurile la spital. După ce a făcut o serie de analize şi investigaţii, fetiţa a intrat de urgenţă în sala de operaţie, iar apoi i s-a recomandat chimioterapie.

Boala copilului evoluează foarte rapid şi diagnosticul este unul foarte rar, iar din această cauză tratamentul recomandat ei se poate face doar în afara ţării. Chiar şi aşa, pe părinţi îi cutremură gândul că ochiul nu i-ar putea fi salvat.

Pentru Despina şi părinţii ei urmează momente grele. Şansa ei la viaţă ţine de toţi cei care o pot ajuta să plece cât mai repede la o clinică din Italia, înainte ca tumora să se extindă furios.

CUM POŢI AJUTA

Ca să poată ajunge acolo are nevoie de mulţi bani, 20.000 de euro. O putem ajuta să trăiască printr-un sms de 2 euro la numărul 8848.

Mai multe detalii pe Fundatia Mereu Aproape.

EXCLUSIVITATE: Mărturisirile sfâşietoare ale surorii Aurei Ion: "Parcă nu era de aici, totul era diferit la ea!&quo... Gest impresionant în memoria Aurei Ion! Ce au făcut zeci de oameni pentru a o cinsti pe studenta eminentă...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x